REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
11.4° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

"Start-up Nation România", la Constanța!

"Start-up Nation România", la Constanța!

Replica API 7 aprilie 2017 | 22:11 463

Marius Horia Țuțuianu, președintele Consiliului Județean Constanța participă vineri, 7 aprilie 2017, la prezentarea Programului “Start - Up Nation ROMÂNIA’’, eveniment organizat de Secretariatul General al Guvernului în parteneriat cu Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat. Evenimentul este susținut și de Consiliul Județean Constanța.

Obiectivul evenimentului este axat pe promovarea programului guvernamental “Start - Up Nation ROMÂNIA’’. Acesta se adresează tinerilor care doresc să își înființeze o companie. De asemenea, prin acest program se estimează că se vor crea cel puțin 10.000 de noi locuri de muncă.

“Încă de la începutul mandatului am declarat că voi susține mediul de afaceri și dezvoltarea a noi locuri de muncă. Acest program este deosebit de important, deoarece permite tinerilor antreprenori să își dezvolte o afacere de succes, dar reprezintă și o oportunitate pentru crearea de locuri de muncă”, a declarat președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu.

Programul va fi lansat începând cu 1 mai 2017, urmând să finanțeze aproximativ 10.000 de noi afaceri, cu o sumă maximă, nerambursabilă de 200.000 lei pe o perioadă de 2 ani. Domeniile principale care vor fi finanțate cu prioritate sunt producția, domeniul IT, industrii creative, dar și servicii și comerț.

“Pentru tinerii din județul Constanța, această întâlnire reprezintă o adevărată oportunitate și un prim pas către antreprenoriat”, a adăugat Țuțuianu.

La acestă întâlnire vor participa Adrian Mlădinoiu, Secretar de Stat în cadrul Secretariatului General al Guvernului și Harry – Ilan Laufer, Secretar de Stat în Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat.

D.N.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Locatia?! ora?!
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108