Stela Halichidis şi Sorin Rugină, printre persoanele date în judecată de Spitalul de Boli Infecţioase
Stela Halichidis şi Sorin Rugină, printre persoanele date în judecată de Spitalul de Boli Infecţioase
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestSurpriză! Mai multe persoane au fost date în judecată de Spitalul de Boli Infecţioase Constanţă. Printre acestea se numără Sorin Rugină, rectorul Universităţii „Ovidius”, Stela Halichidis, managerul unităţii medicale, Elena Dumea, şef de secţie, dar şi Cambrea Simona Claudia cea care ocupă postul de director medical. Două dosare au fost înregistrate pe Tribunalul Constanţa la data de 5 decembrie a.c. Acestea au ca obiect acţiune în răspundere patrimonială, iar reclamant este Spitalul de Boli Infecţioase şi pârâţi sunt cei patru menţionaţi mai sus. Contactată telefonic, Stela Halichidis nu a dorit să ofere detalii despre caz. Pe cealaltă parte, rectorul Universităţii „Ovidius” a precizat că ar fi vorba de nişte sume de bani destul de însemnate. „Bănuiesc că este vorba despre un raport al Curţii de Conturi despre care nu avem cunoştinţă în care, probabil, că s-au constatat nişte plăţi simultane vizavi de concediile de pe facultate şi cele de pe spital. Este o chestiunevdespre care trebuie să ne lămurim. Nu am primit nimic deocamdată. Probabil este vorba de o perioadă mai lungă şi o sumă mai mare dacă s-a ajuns în instanţă”, a precizat Sorin Rugină. Deocamdată, nu a fost stabilit primul termen.
Diana NEAŢĂ
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News