REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.1° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
10.1° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

SUA: Unsprezece răniţi într-un schimb de focuri la New Orleans

SUA: Unsprezece răniţi într-un schimb de focuri la New Orleans

Replica API 1 decembrie 2019 | 00:00 469

Sursa foto: nopdnews.com

Unsprezece persoane au fost împuşcate, dintre care două grav, în noaptea de sâmbătă spre duminică într-un cartier turistic din New Orleans, a anunţat poliţia din acest oraş din sudul SUA, relatează AFP.

"La ora 03.21 (09.21 GMT), ofiţerii NOPD (New Orleans Police Department) aflaţi în apropiere au raportat focuri de armă. Venind la faţa locului, poliţiştii au descoperit mai mulţi indivizi răniţi", a anunţat într-un comunicat poliţia locală, dând asigurări că niciunul dintre membrii forţelor de ordine nu a fost rănit.

Zece răniţi au fost transportaţi la spitale din împrejurimi, iar o a unsprezecea persoană a ajuns la spital prin propriile mijloace. Doi răniţi sunt în "stare critică", potrivit autorităţilor.

Niciun suspect nu a fost reţinut, dar poliţia a indicat pe Twitter că a arestat în apropiere de locul dramei un individ "a cărui posibilă implicare în acest eveniment face în continuare obiectul unei anchete".

Schimbul de focuri a avut loc la intrarea în "French Quarter", un cartier foarte apreciat de turişti, în weekend-ul de Ziua Recunoştinţei, prilej pentru fanii fotbalului american de a se aduna pentru derby-ul în care se înfruntă Grambling State University şi Southern University. AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108