REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
16.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Sute de cazuri de scolioză în rândul copiilor, dar NU din cauza ghiozdanului

Sute de cazuri de scolioză în rândul copiilor, dar NU din cauza ghiozdanului

Replica API 25 ianuarie 2016 | 00:00 221

ALARMANT!

ALARMANT!

Alarmant! Sute de cazuri de scolioză au fost înregistrate, anul trecut, la Constanţa, potrivit profesorului universitar în Chirurgie Ortopedică şi Pediatrică din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, Constantin Tica. Însă, acesta susţine că nu greutatea mare a ghiozdanului este de vină, ci, în primul rând, poziţia în care copilul stă în faţa computerului. Tica atrage atenţia asupra importanţei examinării minuţioase a copilului, pentru a evita apariţia unor afecţiuni grave precum scolioza, care poate duce chiar şi la insuficienţă cardio-respiratorie.

Potrivit medicului, copiii care prezintă astfel de afecţiuni nu trăiesc foarte mult. Prin urmare, există multe motive de îngrijorare pentru cei care se „angajează” ca părinţi cu normă întreagă. „Anul trecut am înregistrat destul de multe cazuri de scolioză. Au fost de ordinul sutelor. Greutatea ghiozdanului pe care o cară elevii nu are nici o legătură. Asta e o prostie. Afecţiunile provocate de acest lucru sunt atitudini scoliotice. Nu sunt scolioze adevărate. Poate apărea şi dacă stau strâmb în faţa computerului.

Scolioza are legătură cu apariţia cocoaşei. Acelea sunt grave şi apar de obicei la fetiţe în perioada prepubertară. Sunt aşa-zise scolioze esenţiale. Mai sunt şi scolioze malformative care apar din naştere. Scolioza apare în perioada de creştere. Este o perioadă în care apar numitele tulburări de statică rahidiană şi majoritatea nu au o cauză. Şi atunci trebuie trataţi pentru a nu ajunge într-o stare mai gravă. Sunt mai multe afecţiuni ale coloanei vertebrale pe care le pot dezvolta copiii. Mai sunt şi cifozele şi altele”, a explicat Tica.

"Înaint,e examenele medicale erau mai amănunțite"

Medicul a precizat că ar fi nevoie de o mai atentă examinare a copiilor pentru a depista din timp eventualele afecțiuni ale coloanei vertebrale. Acesta a amintit că pe vremuri, examenul medical era mai amănunțit și se făcea de mai multe ori în decursul procesului de creștere. „Pe vremuri, la clasa I, a IV-a și a VIII-a, copilul era dezbrăcat și era examinat și la spate. Din păcate, medicina școlară a dispărut: fie nu mai sunt medici în școli, fie nu mai au timp să-i examineze. Important e să le depistezi repede, ca să nu se agraveze. Pentru că scolioza nu doare și atunci, poți transforma în doi ani un copil aparent normal, într-un copil cu handicap sever. Iar handicapul, dacă este o scolioză gravă, duce la insuficiență respiratorie, iar acești copii niciodată nu trăiesc mult.

Cea mai bună soluție este prevenția. Din când în când, copilul trebuie dezbrăcat și examinat. Există un program național de scolioză. Doctorimea, așa cum se uită în gât, la urechi, la abdomen, ar trebui din când în când să mai dezbrace copilul să vadă dacă e sau nu strâmbă coloana, dacă are sau nu cocoașă. Dar mulți nu îi dezbracă. Așa, înainte, la clasa întâi îl dezbrăcai, îl măsurai, îl cântăreai. La fel și în clasa a IV-a, în clasa a VIII-a iarăși și apoi la sfârșitul liceului, înainte de a intra în armată”, a conchis Constantin Tica.

Geanina DRĂGOI

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108