REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.4° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
9.4° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

TAROM va opera zboruri către Tel Aviv şi de la Iaşi

TAROM va opera zboruri către Tel Aviv şi de la Iaşi

Replica API 20 ianuarie 2014 | 00:00 202

Iaşiul va avea cursă aeriană directă spre Tel Aviv (Israel), care va fi operată săptămânal, lunea şi joia, de compania Tarom, a anunţat duminică, în cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Adomniţei. "Începem să contăm la nivel naţional, Aeroportul Iaşi fiind cel mai important hub al Tarom, după Bucureşti. În prezent avem cinci curse externe directe, regulate, iar astăzi, cu mare bucurie îi anunţ pe toţi cei care trăiesc în Moldova, că discuţiile noastre de peste un an pentru introducerea unei rute aeriene foarte importante s-au încheiat: începând cu 31 martie, de pe Aeroportul Iaşi se va opera în premieră o cursă aeriană către Tel Aviv. Sunt foarte mulţi dintre concetăţenii noştri care vor să ajungă în Ţara Sfântă pentru turismul religios, dar Tel Aviv este şi o foarte importantă capitală economică a lumii", a declarat Cristian Adomniţei, conform economica.net.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108