REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.1° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
10.1° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

Tavan prăbuşit la Teatrul Piccadilly din Londra: câţiva spectatori au răni uşoare, sala a fost evacuată

Tavan prăbuşit la Teatrul Piccadilly din Londra: câţiva spectatori au răni uşoare, sala a fost evacuată

Replica API 8 noiembrie 2019 | 00:00 411

click pe foto

Prăbuşirea unei bucăţi din tavanul Teatrului Piccadilly din Londra a stopat miercuri seară o reprezentaţie a spectacolului "Death of a Salesman" ("Moartea unui comis voiajor") de Arthur Miller, provocând câteva răni uşoare în rândul spectatorilor şi evacuarea întregii săli, informează Reuters.

Poliţia londoneză a fost contactată cu puţin timp înainte de ora locală 20:00 şi s-a deplasat spre celebrul teatru din West End, unde actorul american Wendell Pierce interpreta rolul principal - Willy Loman - din această producţie teatrală realizată după piesa scrisă în 1949.

"Toată lumea a fost scoasă din teatru. Câţiva oameni au suferit răni minore", a declarat Poliţia londoneză. Potrivit Brigăzii Pompierilor din Londra, 1.100 de persoane au fost evacuate după ce o secţiune de ghips s-a desprins din tavanul sălii de spectacole.

"Nu am vrut să iasă chiar aşa", a declarat actorul Wendell Pierce, cunoscut pentru rolurile interpretate în serialul TV "The Wire" şi în lungmetrajul "Selma" (2014), într-un mesaj video publicat pe Twitter şi în care se adresa iubitorilor de teatru.

"Vreau să vă mulţumesc tuturor pentru această evacuare în condiţii de siguranţă. Cerem scuze spectatorilor, dar ne bucurăm că nimeni nu a suferit răni grave", a adăugat actorul american. AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Secretarul de stat pentru situatii de urgenta, al Angliei ,sa-si dea demisia!
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108