REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
11.4° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

Taximetristul arestat pentru proxenetism era unul dintre greviştii de la Oil Terminal

Taximetristul arestat pentru proxenetism era unul dintre greviştii de la Oil Terminal

Replica API 16 martie 2012 | 00:00 350

Taximetristul Bader Mustafa, arestat miercuri pentru 29 de zile, sub acuzaţia de proxenetism, este unul dintre greviştii de la Oil Terminal. Se pare că individul, care avea acces în Portul Constanţa prin prisma locului de muncă, profita din plin de faptul că lucra în ture şi avea şi destul timp liber, ocupându-se de fapte infracţionale "rafinate", cum ar fi proxenetismul. Şi mai interesant este faptul că acesta a fost arestat în timpul grevei iniţiată de colegii săi din sindicat, timp în care acesta era plătit de societate, chiar dacă nu făcea practic nimic. În timp ce Mustafa se ocupa de "fetiţe" pentru marinarii sosiţi în port, un coleg de-al său, Erghin Ageali, se ocupa de "introducerea aerului în rezervoare prin golire". Cu alte cuvinte, a fost prins furând 75 de litri de motorină, tot în timpul grevei. Ambele infracţiuni au fost menţionate în sala de judecată, în procesul de anulare a grevei. Oficialii societăţii susţin că numai cei doi au fost prinşi, însă numărul celor care au încălcat legea în acest interval de timp, cât a ţinut greva, poate fi mai mare. Despre taximetristul Bader Mustafa se ştie că a fost filat timp de 5 luni, el şi încă 2 femei din Constanţa, respectiv Ghiulsevea Amet şi Constanţa Fieraru. Cei trei "au pus-o" de o afacere în urmă cu 5 luni, când taximetristul a început să împrăştie flyere la bordul navelor străine, racolând marinarii pe care îi transporta în mai multe apartamente din municipiu, închiriate de cele două femei, pentru a întreţine relaţii sexuale cu prostituate, contra cost. Banii dobândiţi în urma actelor de prostituţie erau împărţiţi între proprietarele apartamentelor, prostituate şi angajatul Oil Terminal care făcea pe peştele. În momentul de faţă, proxeneţii sunt arestaţi, în urma deciziei Judecătoriei.

Daniel ALBU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108