Tenis: Novak Djokovic, cetăţean de onoare al unei localităţi din Muntenegru
Superstarul tenisului mondial Novak Djokovic a fost făcut, vineri, cetăţean de onoare al unei mici localităţi din Muntenegru, după aproape două săptămâni de la expulzarea sa din Australia care l-a împiedicat să participe la Openul Australiei, informează AFP, citată de Agerpres.
Sute de persoane s-au adunat în faţa primăriei din Budva, staţiune balneară de la Adriatică, pentru a-l saluta pe liderul mondial.
"Budva este cu Novak", se putea citi pe un banner, în timp ce mulţimea adunată a scandat "Nole, Nole" la trecerea starului sârb.
Djokovic, care a fost însoţit de părinţii săi, nu a făcut nicio declaraţie presei.
"În afara rezultatelor sale sportive excepţionale, Novak Djokovic este un umanist şi un filantrop recunoscut", a transmis consiliul municipal din Budva.
Jucătorul a primit diploma de cetăţean de onoare al localităţii din mâna primarului Marko Carevic.
"Aţi demonstrat prin eforturile şi prin munca dumneavoastră ce înseamnă să lupţi pentru familie şi popor", a spus edilul.
Ca de altfel pretutindeni în Balcani, Djokovic este extrem de popular în Muntenegru, unde s-a şi căsătorit în 2014.
Jucătorul era deja cetăţean de onoare într-un alt oraş muntenegrean, Niksic.
De la revenirea sa din Australia, liderul mondial al tenisului s-a mai deplasat în Muntenegru, unde a vizitat mânăstirea ortodoxă Ostrog şi l-a întâlnit pe mitropolitul Bisericii Ortodoxe sârbe din Muntenegru, Joanikije.

Sfârșit tragic pentru doi frați de 17 și 21 de ani din județul Vâlcea. Aceștia s-au înecat, sâmbătă...70
...144
O mașină a luat foc în mers, în această după-amiază, în zona podului de la Bragadiru. Două mașini de pompieri...184
Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină în cursul zilei de sâmbătă, 21 aprilie a.c., pe...226


ConstanțaUmiditate: 70%
Vânt: 4.42 m/s
Presiune: 1011 milibari

Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (TAS) a respins cererea Clubului Sportiv al Armatei Steaua privind...379
Real Madrid a încheiat un contract de 360 de milioane de euro cu fondul de investiţii Sixth Street şi compania...387
Formaţia Sepsi Sfântu Gheorghe a câştigat, joi seară, pentru prima dată Cupa României, învingând în finală,...911
Imnul așa-zisului Ținut Secuiesc s-a auzit din nou într-o competiție sportivă. Totul s-a întâmplat sub privirile...574


La data de 19 mai a.c., polițiști din cadrul Serviciului Investigații Criminale au identificat 2 bărbați, de 24,...517
La data de 19 mai a.c., polițiști din cadrul Serviciului Rutier au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și...344
La data de 20 mai a.c., polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari au identificat, pe strada Rândunelelor din...345
În urma cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de furt calificat, polițiști din...416
Companiile în continuă extindere reprezintă poli de dezvoltare pentru regiunile în care îşi desfăşoară...217
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, îl acuză pe prefectul Toni Greblă că refuză să atace în instanţă două...455
Consilierul prezidenţial Diana Păun a anunţat, vineri, că, în "viitorul apropiat", va fi lansată în Parlament...340
Investiţiile în managementul apei, din Anghel Saligny şi din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR),...312
De când a ajuns la Guvernare, PSD a reușit să inițieze mai multe proiecte de legi, unele dintre ele fiind și...4198
Este unul dintre acei primari care, dacă nu ar fi existat, ar fi fost inventat. În ciuda contestațiilor venite din...3395
Centrele pentru adulți din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța sunt...2415
Felicia Ovanesian, city managerul municipiului Constanța, este al doilea om în Primăria Constanța, după primarul...6186
Două filme britanice din genuri diferite, filmul de epocă "Downton Abbey: A New Era" şi filmul horror "Men", sunt...185
Regizorul franco-cambodgian Rithy Panh a decis să demisioneze din funcţia de preşedinte al primului juriu TikTok,...177
Regizorul rus aflat în exil Kirill Serebrennikov a luat poziţie miercuri împotriva războiului din Ucraina după...197
Cântăreţul britanic Ed Sheeran a devenit tată pentru a doua oară după ce soţia lui, Cherry Seaborn, a născut o...363
Câteva cazuri de variola maimuţei depistate în Marea Britanie au determinat autorităţile să pună la dispoziţie...183
Parchetul ucrainean a cerut joi închisoare pe viaţă împotriva unui soldat rus, la primul proces pentru crimă de...194
Înalţii oficiali de securitate ai lui Vladimir Putin cred că războiul din Ucraina este „pierdut”, ceea ce face...683
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat joi că vrea ca Uniunea Europeană să emită "un aviz rapid" la...468
Medicul de familie este cea mai importantă verigă în îngrijirea populaţiei, iar rolul său este esenţial în...194
Accesul la medicamente de ultimă generaţie, la suplimente şi nutriţie corespunzătoare, simplificarea traseului...192
Societatea Naţională de Medicina Familiei a transmis, joi, practicienilor în domeniu din întreaga lume felicitări...182
Institutul Naţional de Sănătate Publică informează joi că, în săptămâna 9 - 15 mai, au fost raportate 323 de...212