Terapie de grup

Curiozitatea a omorât pisica, fir-ar să fie, iar în cazul presei poate duce la situaţii hilare. "Extraveral", ca să folosesc expresia cuiva, când am citit ştirea unor colegi, concluzionată într-un titlu care pune pe toată lumea în aceeaşi oală, interlopi, poliţişti, jurnalişti. Nu am ce să jutsific în povestea cu Beinur, de ce au existat interviuri cu un interlop, ce informaţii scocioram ori dacă şi partea "adversă", "vătămatul", merită să rămână la acest statut. Şi totuşi... nu mă pot abţine să nu comentez. Comentez, nu justific. Acolo, la Mangalia, lucrurile mi-au părut complexe, dar totuşi, fără tehnica "de grup", aplicată telefoanelor mobile, nu m-aş fi luminat. Terapie de grup ar trebui să fac şi cu colegii impacientaţi, ferească lumea... de gura presei, interpretări şi lovituri sub centură. Am retrăit parcă ipostaza din campania electorală, când m-a sunat un coleg de presă să mă întrebe cum de am avut un interviu cu o doamnă, ministru acum, odată cu alţi jurnalişti. A fost şi atunci o situaţie simpatică, dar s-a uitat între timp. Am concluzionat că nu îmi place să fiu intervievată fără să simt nevoia de a face oarecum băşcălie sau să joc un pic de teatru. Cred că toţi suntem un pic falşi, aşa, de-aia zic: avem nevoie de terapie de grup, să ne lecuim. Curiozitatea va rămâne, sper, că altminteri de unde articole de şoc şi groază? Doar din referate ale Parchetului nu merge. În tranşee direct, cu riscurile de rigoare. De dai cu capul de ciment, de prag, de ce o fi, cu gândul, totuşi, să nu citească mama, că îţi merg fulgii! La asta m-am gândit pusă în faţa unui fapt împlinit: s-a încheiat ancheta, au finalizat-o cei care trebuie, ce ghinion teribil şi totodată câtă... uşurare într-un fel. Şi nici măcar titlu de glorie nu mai pot să îmi fac. Ce trist, bine că discuţiile cu Beinur sunt publice, poate le publică şi Mediafaxul şi se lămureşte tot "misterul". Nu de alta, dar ar fi păcat să rămâna agenţia de ştiri în suspans şi în urmă cu informaţiile.