REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.1° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
16.1° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Toboşarul Joey Jordison, cofondator al trupei Slipknot, a murit la vârsta de 46 de ani

Toboşarul Joey Jordison, cofondator al trupei Slipknot, a murit la vârsta de 46 de ani

Replica API 30 iulie 2021 | 00:00 878

Joey Jordison, membru fondator al trupei americane Slipknot, considerat unul dintre cei mai importanţi toboşari rock din lume, a murit la vârsta de 46 de ani, a anunţat marţi familia sa într-un comunicat, relatează AFP, citată de Agerpres.

Sursa foto: Metallica / Facebook

Joey Jordison, unul dintre cei trei cofondatori ai trupei Slipknot, a contribuit decisiv la notorietatea obţinută în anii 2000 de acest grup compus din nouă muzicieni.

Celebri pentru măştile înspăimântătoare şi costumele lor de scenă, membrii trupei americane s-au remarcat în stilul rock-metal la jumătatea anilor 1990, cu o abordare agresivă, care a devenit un veritabil succes comercial şi a influenţat apoi viitoarele generaţii de artişti rock.

În spatele numerelor de pantomimă şi a disputelor dintre componenţi, se afla o trupă care stăpânea foarte bine tehnica muzicală, propulsată de un sunet de tobe foarte rapid şi de virtuozitatea lui Joey Jordison, un muzician talentat şi în ceea ce priveşte compunerea textelor unora dintre cele mai cunoscute piese din repertoriul formaţiei.

Trupa Slipknot a colaborat cu legendarul producător muzical Rick Rubin la cel de-al treilea album de studio al său şi a câştigat primul ei premiu Grammy în anul 2006.

Joey Jordison a avut parte de şi un moment de glorie individuală, atunci când a fost votat cel mai bun toboşar din ultimii 25 de ani de cititorii revistei Rythm, dedicată artiştilor care cântă la tobe, în 2010.

Artistul a părăsit trupa Slipknot în circumstanţe tensionate în 2013, acuzând grupul că l-a concediat. Mai târziu, toboşarul american a dezvăluit că suferea de o maladie neurologică, mielită transversă, care îi afecta capacitatea de a cânta la tobe.

În interviuri recente, Joey Jordison a dezvăluit că a putut să îşi reia activitatea muzicală datorită unui program intens de fizioterapie.

Printre proiectele sale paralele se aflau trupe precum Murderdolls, Scar the Martyr, Vimic şi Sinsaenum. Totodată, starul american a cântat în concerte live susţinute de numeroase trupe rock importante, precum Korn, Metallica şi Rob Zombie.

Trupa Metallica i-a adus un ultim omagiu lui Joey Jordison publicând pe pagina sa de Facebook o fotografie a toboşarului american, însoţită de mesajul "Odihneşte-te în pace, frate!".

Şi alţi muzicieni rock cunoscuţi au publicat mesaje de omagiu adresate lui Jordison, subliniind tehnica lui deosebită şi influenţa acestuia asupra propriilor trupe.

"Contribuţiile aduse de Joey la dezvoltarea muzicii au schimbat chipul stilului heavy-metal de pe planetă", a scris liderul grupului Trivium, Matt Heafy.

"O legendă absolută, care a schimbat datele problemei nu doar în cazul tobelor, ci şi pentru muzica rock-metal în ansamblul ei", a adăugat Nik Nocturnal, un chitarist devenit extrem de popular pe YouTube.

Doi dintre foştii colegi din trupa Slipknot ai toboşarului Joey Jordison, Corey Taylor şi Shawn Crahan, au publicat fotografii reprezentând pătrate negre pe conturile lor de Twitter după anunţul prin care a fost confirmat decesul muzicianului.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Doar ce se vaccinase
1
0

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108