rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 19 octombrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Toţi asiguraţii cu poliţe de la CITY INSURANCE vor beneficia de DESPĂGUBIRI prin FGA

Industria autohtonă a asigurărilor a ajuns la maturitatea şi un nivel de reglementare prin care să poată trece cu bine peste efectele oricăror disfuncţionalităţi şi avem convingerea că toţi asiguraţii cu poliţe încheiate la City Insurance vor beneficia, atunci când este cazul, de despăgubiri prin intermediul Fondului de Garantare a Asiguraţilor, a declarat, sâmbătă, într-un comunicat de presă, transmis AGERPRES, Mădălin Roşu, preşedintele Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR).

"Avem convingerea că toţi asiguraţii cu poliţe încheiate la City Insurance vor beneficia, atunci când este cazul, de despăgubiri prin intermediul Fondului de Garantare a Asiguraţilor. De asemenea, BAAR doreşte să dea încă o dată asigurări că, şi în această situaţie, va acţiona cu respectarea nu doar a legii, ci şi a celor mai înalte standarde de profesionalism şi eficienţă, fără bariere birocratice pentru a-şi îndeplini rolul său pe plan extern. Ne exprimăm speranţa că, industria autohtonă a asigurărilor a ajuns la maturitatea, experienţa şi un nivel de reglementare prin care să poată trece cu bine peste efectele oricăror disfuncţionalităţi care pot apărea la un moment dat şi împreună cu implicarea de care autorităţile statului dau dovadă în acest moment, şi mă refer aici şi la cele două Ordonanţe de Urgenţă anunţate de către premier, avem certitudinea că putem gestiona acest moment într-un mod optim", a spus Roşu.

Potrivit asociaţiei profesionale, având în vedere faptul că asigurătorul nu mai îndeplinea indicatorii de solvabilitate, respectiv de capital minim, fiind în incapacitate de plată, măsura retragerii autorizaţiei, luată de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) este una în concordanţă cu legislaţia şi normele generale de guvernanţă în domeniu.

"În acest moment, în transparenţă pe site-ul Ministerului de Finanţe este publicat Proiectul de Ordonanţă de Urgenţă care permite Fondului de Garantare să facă plăţi imediat după retragerea de către ASF a autorizaţiei de funcţionare a City Insurance, respectiv majorarea plafonului de despăgubire de la 450.000 lei la 500.000 lei pentru fiecare contract de asigurare", notează sursa citată.

Autoritatea de Supraveghere a Financiară a anunţat, vineri, că a decis retragerea autorizaţiei de funcţionare a Societăţii Asigurare-Reasigurare City Insurance şi a solicitat deschiderea procedurii falimentului împotriva societăţii.

Instituţia menţionează, într-un comunicat de presă, că, în baza Deciziei nr. 714/03.06.2021, Societatea de Asigurare-Reasigurare City Insurance S.A avea obligaţia de a transmite spre aprobare către ASF un Plan de finanţare pe termen scurt, în termen de o lună de la data primirii Deciziei nr.714/03.06.2021, în vederea restabilirii nivelului fondurilor proprii de bază eligibile care acoperă MCR sau pentru modificarea profilului de risc, astfel încât, în termen de 3 luni, MCR să fie din nou respectată.

De asemenea, asigurătorul trebuia să transmită un Plan de redresare refăcut, în termen de 2 luni de la data primirii Deciziei nr.714/03.06.2021, cu măsuri pentru restabilirea nivelului fondurilor proprii eligibile care acoperă cerinţa de capital de solvabilitate pentru modificarea profilului de risc, astfel încât nivelul SCR să fie restabilit în termenul legal, de la data constatării nerespectării SCR prin Decizia ASF nr. 325/10.03.2021.

Totodată, începând cu date de 5 aprilie 2021, ASF aminteşte că a sesizat Ministerul Public, dar şi alte autorităţi ale statului cu privire la faptele constatate la SAR City Insurance S.A.

În perioada 2014-2021, ASF a impus societăţii City Insurance SA, dar şi conducerii societăţii mai multe sancţiuni, respectiv amenzi în valoare totală de 18.736.666 lei precum şi a emis o decizie de majorare de capital de solvabilitate aplicată societăţii de 16.500.000 de euro.

City Insurance S.A. este principalul asigurător românesc, cu o cotă de piaţă de 17%. A fost înfiinţată în anul 1998 de către un grup de investitori şi are sediul central în Bucureşti. Societatea are 400 de angajaţi şi 42 de birouri şi filiale, oferind o gamă largă de asigurări generale, scrie agerpres.ro

duminică, 19 septembrie 20211575
SKINMED CLINIC, Centrul de Excelență Dermatologie București
GANDUL.RO
'De ce nu te-ai vaccinat, mamaie?'- Răspunsul incredibil dat de o bătrânică de 80 de ani medicului de la Urgențe
Comentarii
mai mult...Local
19 oct 16:22LocalCE spun parlamentarii CONSTĂNȚENI despre GUVERNUL CIOLOȘ!

Guvernul României se îndreaptă către o perioadă în care nu va mai putea adopta niciun fel de acte normative. Pe 20...710

19 oct 20:20LocalCurtea de Apel Constanța judecă PROCESUL dintre Federația pentru Protecția Animalelor și Guvern!731
19 oct 13:39LocalLegea pentru facilitarea accesului pe plajă a persoanelor cu dizabilităţi a fost ADOPTATĂ!544
19 oct 23:51LocalServiciul de cadastrare a bunurilor imobile din Constanța, adjudecat

City managerul Constanţei, Felicia Ovanesian, a anunţat că Serviciul de cadastrare a bunurilor imobile din Constanța...1092

19 oct 23:51LocalCoronavirus: Poliţiştii constănţeni au aplicat AMENZI în valoare de 35.000 de lei, în ultimele 24 de ore376
19 oct 23:52LocalCoronavirus la Constanţa: 679 de persoane, în carantină, și 7.090, izolate la domiciliu459
19 oct 23:52LocalRECORD de DECESE! 28 PERSOANE au MURIT din cauza COVID, la Constanța

Până luni, 18 octombrie a.c., 42.042 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat, la nivel...1493

19 oct 23:52LocalCNSU: Elevii de la 4 unităţi de învăţământ vor relua cursurile cu prezenţă fizică1058
19 oct 23:53LocalCNCAV: 62.056 persoane au fost vaccinate împotriva COVID-19 în ultimele 24 de ore455
19 oct 23:53LocalPrimăria Constanța continuă igienizarea spațiilor verzi din oraş

Echipele firmelor responsabile de îngrijirea spațiilor verzi din Constanța, alături de beneficiarii venitului minim...420

19 oct 23:53LocalPreşedintele CJC, Mihai Lupu, întâlnire de lucru cu reprezentanţii DGASPC688
19 oct 00:28LocalTREI UNITĂȚI de ÎNVĂȚĂMÂNT din Mihail Kogălniceanu, EXPERTIZATE TEHNIC307
Vremea
9.6°9.6° - 12.1° marţi, 19 octombrie 2021
ConstanțaUmiditate: 59%
Vânt: 2.64 m/s
Presiune: 1029 milibari

Loto
6/4913241110618
5/4023142515521
joker2032335314
Horoscop
mai mult...SPSportRT
19 oct 00:00SportTenis: Clasamentul WTA - Simona Halep a coborât pe locul 19

Românca Simona Halep a coborât două locuri, de pe 17 pe 19, în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de...325

19 oct 00:00SportFotbal: Ovidiu Haţegan va arbitra partida Benfica Lisabona - Bayern Munchen din Liga Campionilor

Arbitrul român Ovidiu Haţegan a fost delegat de UEFA la partida pe care Benfica Lisabona o va disputa miercuri, de la...185

19 oct 00:00SportFotbal: FIFA consultă selecţionerii echipelor naţionale în privinţa unei Cupe Mondiale bienale

Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA) va organiza videoconferinţe pentru a afla părerile selecţionerilor...188

19 oct 00:00SportTenis: Irina Begu s-a calificat în optimi la Tenerife

Jucătoarea română de tenis Irina Begu s-a calificat, luni, în optimile de finală ale turneului WTA 250 de la...261

Local
19 oct 23:52LocalRECORD de DECESE! 28 PERSOANE au MURIT din cauza COVID, la Constanța

Până luni, 18 octombrie a.c., 42.042 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat, la nivel...1493

19 oct 23:52LocalCNSU: Elevii de la 4 unităţi de învăţământ vor relua cursurile cu prezenţă fizică

În cadrul CJSU, a fost votată, luni, 18 octombrie a.c. hotărârea nr. 149. Aceasta prevede aprobarea propunerii...1058

19 oct 23:53LocalCNCAV: 62.056 persoane au fost vaccinate împotriva COVID-19 în ultimele 24 de ore

455

19 oct 23:53LocalPrimăria Constanța continuă igienizarea spațiilor verzi din oraş

Echipele firmelor responsabile de îngrijirea spațiilor verzi din Constanța, alături de beneficiarii venitului minim...420

19 oct 23:53LocalPreşedintele CJC, Mihai Lupu, întâlnire de lucru cu reprezentanţii DGASPC

Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Mihai Lupu, împreună cu Administratorul Public al judeţului, Gabriel...688

19 oct 00:28LocalTREI UNITĂȚI de ÎNVĂȚĂMÂNT din Mihail Kogălniceanu, EXPERTIZATE TEHNIC

307

Politică
19 oct 23:40PoliticăLucian Bode trece la amenințări cu pușcăria: 'Este inadmisibil să-ți bați joc'

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a spus că toate neregulile legate de certificatele verzi vor fi aspru pedepsite....727

19 oct 00:07PoliticăBode: Unul din pacienții transferați în Ungaria a murit

Ministrul interimar al Internelor Lucian Bode a anunțat luni că unul din cei 17 pacienți transferați în Ungaria a...421

19 oct 23:43PoliticăCIOLOȘ a depus în Parlament lista de miniștri și PROGRAMUL de guvernare. VIDEO

377

19 oct 23:40PoliticăMarcel Ciolacu îl acuză pe Cioloș de iresponsabilitate

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că guvernul propus de Dacian Cioloș nu are nicio șansă să fie în...370

19 oct 23:41PoliticăAnca Dragu: România are nevoie urgent de un guvern cu puteri depline

România are nevoie urgent de un guvern cu puteri depline, iar USR PLUS este pregătit să vină cu soluţii, afirmă...407

19 oct 23:44PoliticăArafat salută decizia șefului Colegiului Medicilor de sancţionare a medicilor care răspândesc fake-news

1134

Interviuri
16 oct 00:08InterviuriDr. Constantin DINA: VACCINUL pe bază de ARN Mesager oferă cea mai mare PROTECȚIE! Video

Medicul Constantin Dina, consilierul personal al președintelui Comisiei de Sănătate din cadrul Camerei Deputaţilor,...6912

16 oct 00:08InterviuriBOURCEANU, PNL: Am avut un primar Mazăre care se ocupa de Mamaia și un Făgădău care se BARICADA în BIROU! VIDEO

Septimiu Bourceanu, senator și președintele Organizației Municipale a PNL Constanța, este dezamăgit de ceea ce se...2501

8 oct 00:09InterviuriPrefectul COȘA: Constanța va intra în CARANTINĂ de NOAPTE deocamdată, nu în LOCKDOWN! Video

8312

7 oct 00:07InterviuriLucian LUNGOCI, un posibil CANDIDAT la Primăria Constanța. VIDEO

Moțiunea de cenzură depusă de PSD, pentru dărâmarea Guvernului Cîțu a trecut, așa că premierul și miniștrii...1942

24 sep 23:56InterviuriCÎRJALIU: Ciobanu a CUMPĂRAT un SUV cu 3.000 de lei și l-a vândut cu 65.000 de lei! Video

Primarul din Agigea, Cristian Maricel Cîrjaliu, a fost prezent în studioul Replica, unde a discutat, în cadrul unui...4375

22 sep 00:03InterviuriDETALII INTERESANTE din CARIERA PROCURORULUI CRIMINALIST Zafer SADÎC! Video

4127

Monden
19 oct 18:49Monden'Halloween Kills' a debutat pe prima poziţie a box-office-ului nord-american

În apropierea Halloween-ului, un film cu o tematică de sezon se află în fruntea box-office-ului nord-american:...155

19 oct 00:00MondenArtistul belgian Stromae revine pe scena muzicală cu piesa 'Santé'

Cântăreţul şi compozitorul belgian Stromae, retras din circuitul muzical din 2015, revine în atenţia publicului cu...251

19 oct 00:00MondenCineasta neozeelandeză Jane Campion, recompensată cu Premiul Lumiere pe anul 2021

147

19 oct 00:00MondenO grevă a echipelor de filmare de la Hollywood, evitată în ultimul moment

O grevă a echipelor de filmare de la Hollywood, care ameninţa să paralizeze industria cinematografică americană...154

19 oct 00:19MondenRegizorul Corneliu Porumboiu şi producătorul de film Ada Solomon, puşi sub acuzare de DIICOT

Regizorul Corneliu Porumboiu şi producătorul de film Ada Solomon au fost puşi sub acuzare de procurorii DIICOT pentru...763

19 oct 00:06Monden„Squid Game” a cucerit internetul, dar provoacă îngrijorări în rândul părinților

878

Mapamond
19 oct 00:00MapamondAtacul din Norvegia: Cele cinci victime au fost ucise cu o armă albă, nu cu arcul

Cele cinci victime ale atacului comis săptămâna trecută în Norvegia au fost ucise cu o armă albă de suspect care,...202

19 oct 00:00MapamondCoronavirus: EMA evaluează utilizarea vaccinului Pfizer la copiii de 5-11 ani

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a anunţat luni că a început evaluarea utilizării vaccinului...153

19 oct 00:00MapamondItalia: Fostul ministru al economiei Roberto Gualtieri, ales primar al Romei

140

19 oct 18:38MapamondMedicii bulgari cer ca bolnavii de COVD-19 care nu sunt vaccinați să suporte costurile spitalizării

Medicii bulgari vor măsuri dure. Asociația Spitalelor a lansat o dezbatere în care cere practic ca bolnavii de...860

19 oct 00:12MapamondFacebook face 10.000 de angajări, dar evită țara noastră pentru un mega-proiect SF

Gigantul american Facebook, care s-a lovit în Europa de reguli mai stricte decât în Statele Unite privind intimitatea...442

19 oct 18:39MapamondFostul președinte Bill Clinton a fost externat din spital

264

Sănătate
19 oct 00:00SănătateCoronavirus: OMS aşteaptă mai multe informaţii în vederea autorizării utilizării urgente a vaccinului Covaxin

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a declarat luni că aşteaptă ca Bharat Biotech să ofere mai multe...200

19 oct 00:00SănătateBLOCAJ OMC anunță că nu s-a ajuns la consens privind brevetele vaccinurilor Covid

Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) a anunţat într-un comunicat dat publicităţii vineri seară că nu s-a...157

19 oct 00:00SănătateCând ar putea lua sfârșit pandemia? Milioane de vieți depind de asta

246

19 oct 00:00SănătateOboseala și buzele crăpate, semne ale carenței de vitamina B6

Vitaminele sunt foarte importante în funcționarea corectă a organismului. Ce simptome îți indică faptul că ai...191

19 oct 00:00SănătateStudiu: Un derivat din uleiul de turmeric are proprietăți neuroprotectoare

Cercetătorii de la Universitatea Kumamoto, Japonia, au descoperit că o componentă derivată din uleiul esențial de...160

19 oct 00:00SănătateCât de răi sunt de fapt carbohidrații?

Există concepția potrivit căreia consumul de carbohidrați este dăunător sănătății. Drept urmare, dietele cu...203

19 oct 00:00SănătateValneva a obținut rezultate pozitive într-un studiu clinic de fază 3 pentru vaccinul său anti-COVID-19

Compania franco-austriacă de biotehnologie Valneva a anunţat luni că a obţinut rezultate "iniţiale pozitive" în...155

19 oct 00:00SănătateUE a exportat peste un miliard de vaccinuri împotriva covid-19 de la începutul anului

UE a exportat peste un miliard de doze de vaccinuri împotriva covid-19 - în decurs de zece luni - în peste 150 de de...137

19 oct 00:00SănătateCONCLUZII OMS: România va ajunge în 2 ani jumătate la o acoperire vaccinală de 70%

147

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT