REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.9° Constanța Mar., 7 Mai 2024
Anul XX Nr. 6722
10.9° Constanța Marți, 7 Mai 2024 Anul XX Nr. 6722
 

Traian Panait a fost desemnat în funcţia de director general interimar al CNAB

Traian Panait a fost desemnat în funcţia de director general interimar al CNAB

Replica API 5 octombrie 2018 | 00:00 367

Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), reunit joi, l-a desemnat în funcţia de director general al CNAB pe Traian Panait, cu un mandat provizoriu de 4 luni, informează un comunicat, scrie AGERPRES.

În vârstă de 64 de ani, Traian Panait este licenţiat al Facultăţii de Transporturi a Institutului Politehnic din Bucureşti. Are o îndelungată experienţă managerială, ocupând de-a lungul timpului mai multe funcţii de conducere în cadrul Ministerul Transporturilor. În perioada 2002 - 2004, Traian Panait a fost secretar de stat la Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, pe probleme de transporturi.

Traian Panait îl înlocuieşte în funcţie pe Dan-Dumitru Baciu, care a transmis Consiliului de Administraţie al companiei o notificare prin care renunţă la mandatul de director general.

''Demisia este un lucru obişnuit atunci când există un decalaj între nivelul aşteptărilor şi ceea ce poate fi livrat. Mulţumesc domnului ministru Lucian Şova pentru modul elegant şi eficient în care s-a implicat în susţinerea proiectelor importante ale CN Aeroporturi Bucureşti'', a declarat Dan-Dumitru Baciu.

Cauzele demisiei lui Dan-Dumitru Baciu nu se cunosc, însă, săptămâna trecută, ministrul Transporturilor, Lucian Şova, a declarat la audierile care au avut loc în comisia de specialitate din Camera Deputaţilor, că până la sfârşitul anului Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) ar putea avea un nou director general şi un nou Consiliu de Administraţie "mai apte decât cele de astăzi", după ce au fost demarate procedurile de selecţie conform prevederilor OUG 109 privind guvernanţa corporativă.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Ministerul Transporturilor nu respecta OUG 109_2011, Norme aplicare HG 7222_2016, in sensul ca de 2 ani nu finalizeaza selectia administratorilor si numeste provizoriu pe 4 luni administratori, fara a exista strategii de dezvoltare si planuri de administrare. Legea spune ca in termen de 150 de zile de la aparitia ei selectia trebuia finalizata, adica la 30 mai 2017.
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212