REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.1° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
10.1° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

Trecerile de pietoni de pe strada I. L. Caragiale, semnalizate NECORESPUNZĂTOR

Trecerile de pietoni de pe strada I. L. Caragiale, semnalizate NECORESPUNZĂTOR

Replica API 20 august 2020 | 00:24 1402

În ultimul timp, pe arterele Constanţei au avut loc mai multe lucrări de sistematizare a traficului, de amenajare de noi locuri de parcare, de toaletare a copacilor, de asfaltare şi de amenajare a trotuarelor. Însă, se pare că autorităţile locale au uitat de unele dintre acestea şi au lăsat lucrările neterminate.

Pe strada Ion Luca Caragiale, autorităţile constănţene au amenajat mai multe locuri de parcare, destinate locuitorilor din cartier, dar au uitat de pietonii care traversează strada şi care îşi pun viaţa în pericol din cauză că trecerile nu sunt semnalizate corespunzător. Recent, un pieton care traversa strada a fost accidentat pe trecere.

Cetăţenii sunt nemulţumiţi

După amenajarea locurilor de parcare, ar fi trebuit să vină şi rândul trecerilor pentru pietoni care pun la încercare abilităţile şoferilor şi pe cele ale pietonilor, dar autorităţile locale şi-au luat „jucăriile” şi au plecat. Astfel că, semnele de circulaţie care semnalizează existenţa trecerilor de pietoni pe strada I.L.Caragiale sunt ascunse printre crengile arborilor netoaletaţi, iar dungile albe care ar fi trebuit trasate pe şosea, lipsesc.

„În caz de accident, nu doar pietonii şi şoferii sun vinovaţi, ci şi autorităţile. De curand au folosit vopsea pentru a delimita locurile de parcare, oare nu se puteau retrasa şi trecerile de pietoni? Pe timp de seară asfaltul luceşte de la lumina farurilor, linia care desparte cele două benzi de circulaţie nu a fost trasată şi este foarte greu să previi o nenorocire”, a declarat un şofer revoltat. De asemenea, mai mulţi constănţeni sunt nemulţumiţi de autorităţile locale care nu au dus la bun sfârşit lucrările începute.

Pe strada I. L. Caragiale există trei astfel de treceri, iar pietonii şi şoferii trec prin zonă cu teama de a nu provoca vreun accident.

Diana MAXIMIUC

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Au marcat locuri de parcare,dar trecerile de pietoni au fost uitate!
4
0
Ar fi trebuit de multa vreme sa se rezolve si trotuarul pietonal de pe partea caselor. Acesta este plin de denivelari si gropi. Un carucior de copil sau al unei persoane cu dizabilitati nu poate circula pe acolo. Si in acea zona stau platitori de taxe si impozite dle Fagadau... Si acesti contribuabili vor vota...
7
0

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108