REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.1° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
16.1° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Trimişi în judecată pentru că au pretins că au influenţă la DSP Constanţa. Vezi ce spune Dina

Trimişi în judecată pentru că au pretins că au influenţă la DSP Constanţa. Vezi ce spune Dina

Replica API 2 martie 2012 | 00:00 453

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor Carmen Cornelia Burghilă , avocat în cadrul Baroului Brăila şi fost consilier juridic la Casa de Asigurări de Sănătate Brăila şi Jan Neagu, persoană fără calitate specială, în sarcina cărora s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt: În cursul anului 2008, inculpaţii Burghilă Carmen Cornelia, fost consilier juridic la Casa de Asigurări de Sănătate Brăila, în prezent avocat în cadrul Baroului Brăila şi Neagu Jan i-au pretins unei persoane denunţătoare suma de 20.000 euro afirmând că au amândoi influenţă pe lângă funcţionarii Casei de Asigurări Sociale de Sănătate Constanţa, precum şi pe lângă funcţionarii Direcţiei de Sănătate Publică Constanţa, Colegiului Medicilor Constanţa, Inspectoratului de Poliţie Sanitară şi Medicină Preventivă (SANEPID) Constanţa, etc. şi că vor interveni pe lângă aceştia pentru ca fiica denunţătoarei să îşi deschidă un cabinet medical, cu specializarea medicină de familie, în municipiul Constanţa şi să încheie un contract de prestări servicii medicale cu Casa de Asigurări Sociale de Sănătate Constanţa. Din banii pretinşi, inculpaţii au primit suma de 18.000 euro. În vederea restituirii sumei de 15.700 de euro care nu a fost recuperată, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra unui autoturism aparţinând inculpatei Burghilă Carmen Cornelia. La data de 10 februarie 2012, Curtea de Apel Galaţi a decis arestarea preventivă pentru 29 de zile a inculpatei Burghilă Carmen Cornelia (comunicatul nr. 63/VIII/3 din data de 10 februarie 2012). La data de 15 februarie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus faţă de inculpată înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi ţara pe o perioadă de 30 de zile. Faţă de inculpatul Neagu Jan, procurorii au luat măsura obligării de a nu părăsi ţara pe un termen de 30 de zile. Dosarul a fost înaintat spre judecare la Curtea de Apel Galaţi. Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Iată ce zice directorul DSP Constanţa:

Directorul DSP Constanţa, dr. Constantin Dina, susţine că nu are cunoştinţă de acest caz. "Nu am auzit despre persoanele respective. Cei de la Galaţi nu ne-au întrebat absolut nimic. Nu ştiu ce influenţă puteau să aibă asupra inspectorilor din Constanţa pentru că înregistrarea unui cabinet de familie este liberă pentru toată lumea, se depun documente conform legii şi nu trebuie să dea nimeni nimic. Pentru înregistrarea cabinetului şi emiterea certificatului de deschidere a respectivului cabinet medical nu se percepe absolut nici un ban", a declarat, pentru "Replica", dr. Constantin Dina, directorul Direcţiei de Sănătate Publică din Constanţa.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108