REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.8° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
10.8° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

Tudorel Toader va face o declaraţie despre situaţia de la DNA

Tudorel Toader va face o declaraţie despre situaţia de la DNA

Replica API 15 februarie 2018 | 18:45 415

Tudorel Toader, ministrul Justiţiei, va face o declaraţie joi, la sediul ministerului, despre situaţia de la DNA, a anunţat Nelu Barbu, purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Precizarea purtătorului de cuvânt a venit la finalul şedinţei de guvern. El a fost întrebat de jurnalişti dacă discuţia dintre premierul Viorica Dăncilă şi Tudorel Toader a avut o concluzie, iar Nelu Barbu a precizat că poziţia ministrului Justiţiei va fi exprimată de acesta, joi după-masă, într-o declaraţie la sediul ministerului.

Declaraţia va avea loc la or 18.00.

Tudorel Toader, ministrul Justiţiei, va avea, joi, la întoarcerea din Japonia, o discuţie cu premierul Viorica Dăncilă, privind situaţia din DNA. Ministrul a fost chemat de urgenţă în România pentru a lua măsuri privind conducerea instituţiei.

„Cred că nu trebuie să avem o discuţie prin telefon, îl aştept pe domnul ministru Toader şi mâine vom avea o discuţie", a precizat premierul Viorica Dăncilă miercuri seara, potrivit Medidafax.

Dăncilă a precizat că se va întâlni cu Toader înainte de şedinţa de Guvern, care este anunţată pentru ora 12.00.

„În funcţie de cele discutate, vă daţi seama că nu pot să mă antepronunţ. Domnul ministru Tudorel Toader va vorbi de argumentele pe care le-a luat în calcul. Dar îi voi solicita să aibă o declaraţie în ceea ce priveşte decizia dumnealui, după ce vom avea o discuţie în prealabil", a răspuns Viorica Dăncilă, întrebată dacă va lua o decizie mâine în ceea ce priveşte situaţia din DNA.

De asemenea, aceasta a declarat că nu s-a discutat acest subiect în şedinţa CEX. Întrebată dacă Toader ar trebui să discute despre situaţia din DNA şi în coaliţie, Dăncilă a răspuns că, în primul rând, ministrul Justiţiei ar trebui să discute cu ea.

„Nu cred că pot eu să spun dacă cineva poate sau nu mai poate conduce DNA. Pentru mine este important că cetăţenii trebuie să aibă în continuare încredere în instituţiile statului, trebuie să aibă încredere în justiţie, nu trebuie să vorbim despre întreaga justiţie, să acuzăm întreaga justiţie, dar trebuie să redăm credibilitatea oamenilor în justiţie. Eu, ca prim-ministru, sunt îngrijorată şi nu mă simt confortabil, aşa cum am spus, în momentul în care am văzut că pot fi făcute probe pentru un prim-ministru", a adăugat Viorica Dăncilă.

Chestionată cu privire la un posibil dosar al său în acest context, Dăncilă a susţinut că orice este posibil.

„Orice e posibil, dacă acolo a existat un precedent, poate exista şi al doilea precedent, dar eu cred că toate aceste detalii le poate da cineva care este îndreptăţit să o facă, adică ministrul Justiţiei", a declarat premierul.

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat, miercuri seara, că nu a avut o discuţie cu ministrul Justiţiei privind înregistrările apărute în ultima perioadă, în care procurorii DNA sunt acuzaţi de trucarea unor probe, potrivit Rtv.net.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Care va da un part.
4
0
Vorbeste mult si nu spune nimic, acest personaj. Ii dicteaza Dragnea, da !!?? Va raspunde si la intrebarile puse de jurnalisti !?
4
0

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108