REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.4° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
9.4° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

Udrea i-a convins pe salvamari să fie voluntari pe plajă, de 1 Mai

Udrea i-a convins pe salvamari să fie voluntari pe plajă, de 1 Mai

Replica API 29 aprilie 2011 | 00:00 268

Până la semnarea contractelor,

Până la semnarea contractelor,

Hotelierul George Lipoveanu se declară îngrijorat de situaţia salvamarilor. El spune că de 10 ani se vorbeşte despre siguranţa turiştilor pe litoral, dar autorităţile nu reuşesc să identifice fondurile necesare pentru funcţionarea serviciului de salvamar. Problema a ajuns şi la urechile directorului Direcţiei Generale Turistice din Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), Paul Mărăşoiu, pe care Lipoveanu a vrut să-l informeze, ieri, în cadrul unei întâlniri de lucru ce a avut loc la Camera de Comerţ din Constanţa, asupra faptului că mai sunt câteva zile până la 1 mai, iar problema legată de salvamari nu a fost clarificată. "De 10 ani mergem spre mai prost. Vorbim de siguranţa turiştilor şi nu avem bani pentru salvamari. Vine 1 mai şi constatăm că nu s-au făcut licitaţii. De 10 ani ne confruntăm cu problema subfinanţării sistemului de salvamar", a spus George Lipoveanu. Tot acesta a mai adăugat şi faptul că "mulţi turişti nu mai vin la mare pentru că prezenţa salvamarilor pe plajă nu este simţită din cauza banilor". Chiar şi în aceste condiţii, câteva zeci de salvamari se vor afla, la sfârşitul acestei săptămâni, pe plajele de pe litoral, fără a fi plătiţi, pentru a veghea la siguranţa turiştilor care vor alege să-şi petreacă la mare minivacanţa de 1 mai. Coordonatorul Serviciului Salvamar din Mamaia, Gabriel Culea, a declarat că, deşi temperaturile din această perioadă sunt scăzute, iar apa mării este foarte rece, având cel mult 10 grade Celsius, vor fi probabil tineri care vor intra în apă pentru o baie. "Din acest motiv, 20 - 25 de salvamari vor merge, din proprie iniţiativă, pe plaja Modern din Constanţa şi în zonele mai aglomerate din staţiunea Mamaia, precum şi la Năvodari, pentru a încerca să tempereze elanul tinerilor şi pentru a veghea la siguranţa acestora", afirmat Gabriel Culea. El a precizat că plaja va fi împărţită în sectoare, fiecărui salvamar revenindu-i o porţiune de plajă. "Vom ieşi pe plaje de sâmbătă şi până luni, dar dacă va fi nevoie vom prelungi perioada. De asemenea, în cazul în care numărul de turişti va fi prea mare şi vom considera că nu putem face faţă, vom mai chema băieţi de acasă" , a mai declarat Gabriel Culea, care a precizat că salvamarii vor fi prezenţi şi pe plajele din sudul litoralului, de la Vama Veche la Costineşti. Gabriel Culea a mai spus că acţiunea din perioada minivacanţei de 1 Mai este una voluntară deoarece contractul privind prestaţia serviciilor de salvamar în staţiunea Mamaia nu a fost încă semnat. "Oricum, am discutat cu doamna ministru (ministrul Turismului, Elena Udrea - n.r.) care ne-a rugat să ieşim în această perioadă pe plaje şi ne-a promis că problema banilor va fi rezolvată, iar situaţiile din anii trecuţi nu se vor repeta", a mai spus Gabriel Culea. Facem precizarea că în ultimele sezoane estivale au apărut probleme cu plata serviciilor de salvamar, activitatea acestora începând mereu înaintea semnării contractelor cu autorităţile locale. Banii necesari pentru această activitate sunt alocaţi de către Ministerul Turismului, prin intermediul Consiliului Judeţean.

Alexandra VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108