REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.4° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
8.4° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

UEFA va lua ''curând'' o decizie privind adversara Viitorului în Europa League

UEFA va lua ''curând'' o decizie privind adversara Viitorului în Europa League

Replica API 12 iulie 2019 | 00:00 503

UEFA a indicat joi că va lua "curând" o decizie privind adversara Viitorului în turul 2 preliminar al Europa League, în condiţiile în care nu este clar dacă deţinătoarea Cupei României va juca împotriva lui Royal Antwerp sau a lui Gent, după ce Tribunalul belgian de arbitraj pentru sport (CBAS) a decis miercuri că echipa KV Mechelen nu va fi retrogradată în divizia a doua.

După cum s-a anunţat, cluburile KV Mechelen şi Waasland-Beveren nu vor fi retrogradate în urma afacerii meciului dintre cele două formaţii, de pe 11 martie 2018, suspectat că a fost trucat. Mechelen este calificată pentru grupele Europa League în urma câştigării Cupei Belgiei, iar UEFA va decide dacă această echipă va fi autorizată să joace în următoarea ediţie a celei de-a doua competiţii europene intercluburi.

Contactată de agenţia Belga, UEFA nu a dorit să comenteze acest caz, dar a precizat că va lua "curând" o decizie.

UEFA este presată de timp, fiindcă manşa întâi a turului doi preliminar al Europa League, dintre FC Viitorul Constanţa şi o echipă belgiană, Antwerp sau eventual Gent, este programat pe 25 iulie, returul urmând să aibă loc o săptămână mai târziu.

"Nu vrem să comentăm decizia CBAS în afacerea referitoare la Mechelen", a declarat un purtător de cuvânt al UEFA. "Este adevărat că nu mai e mult până la meciul cu Viitorul Constanţa, aşa că puteţi aştepta un răspuns rapid din partea noastră. UEFA nu este obişnuită să lase o afacere să treneze. Dacă decizia va fi luată astăzi? Încă nu ştim asta", a adăugat purtătorul de cuvânt.

Adversara Viitorului depinde de participarea sau nu a lui Mechelen în faza grupelor Europa League. Dacă UEFA va autoriza participarea lui Mechelen, atunci Viitorul o va întâlni pe Antwerp, echipă antrenată de Ladislau Boloni. Dacă UEFA o va exclude pe Mechelen, atunci Viitorul ar putea primi replica lui Gent.

Pierre Francois, directorul general al Pro League (Liga Profesionistă de Fotbal din Belgia), a afirmat, la începutul acestei luni, că Belgia ar putea pierde al cincilea loc de cupe europene dacă o decizie în cazul de corupţie nu va fi luată până la 11 iulie.

"UEFA vrea să cunoască identitatea clubului care o va întâlni pe Viitorul. Dacă decizia va fi luată până atunci, Antwerp va juca împotriva românilor şi Gent va rămâne pe dinafară. Dacă CBAS va confirma sancţionarea clubului Mechelen după 11 iulie, Mechelen nu va fi autorizată să participe la competiţie. Standard Liege va putea lua atunci locul lui Mechelen, dar locul pentru turul 3 preliminar (atribuit iniţial echipei din Liege - n. r.) va fi pierdut", a spus Pierre Francois.

sursa: agerpres.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
pai Gica vrea sa joace direct in Ch.League, cica la noi e un camponat dezvoltat !!!, puternic , cu jucatori de mare valori !!! , gogosi marca Gica. Mai ales la blaturi suntem sefi , tata lor Dragomir e pus la rezerva. Ha,ha,ha.
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108