REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.4° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
8.4° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

Un australian cu un detector de metale a găsit o rocă cu 2,6 kilograme de aur

Un australian cu un detector de metale a găsit o rocă cu 2,6 kilograme de aur

Valentina CAMARA 30 martie 2023 | 00:00 1070

Un australian dotat cu un detector de metale obișnuit a găsit o rocă în greutate de 4,6 kilograme, conținând circa 2,6 kilograme de aur, în valoare de 160.000 de dolari americani, scrie BBC.

Un australian cu un detector de metale a gasit o roca cu 2,6 kilograme de aur

Bărbatul, care nu a vrut să-i fie dezvăluită identitatea, a făcut descoperirea într-o zonă auriferă din Victoria, ținta tuturor căutătorilor de aur în anii 1800.

Darren Kamp, care a evaluat și cumpărat roca, a spus că este cea mai mare pepită pe care a văzut-o în cariera lui de 43 de ani.

„Am rămas mască... e ceva ce vezi o dată în viață”, a declarat el pentru BBC.

Darren Kamp a povestit că nu se aștepta la prea mult când a intrat bărbatul la el în magazin, în orașul Geelong, purtând un rucsac în spate. În mod obișnuit, oamenii îi aduc roci care lucesc, dar nu sunt aur.

„A scos roca și mi-a pus-o în brațe, întrebându-mă «Crezi că are aur de 10.000 de dolari (australieni)?». M-am uitat la el și i-am spus: «Mai degrabă 100.000»”, a relatat Kamp.

Apoi bărbatul i-a spus că roca pe care i-a arătat-o este doar jumătate și că cealaltă jumătate este acasă.

În total, roca de 4,6 kilograme conține aproape 2,6 kilograme de aur. După ce a evaluat-o, Darren Kamp a cumpărat roca cu totul.

Astfel de descoperiri sunt rare, însă Australia este considerată ca deținând cea mai mare rezervă de aur din lume. Multe dintre cele mai mari pepite de aur au fost găsite în Australia, potrivit digi24.ro .

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108