REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
16.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Un constănţean face senzaţie pe şosele cu o maşină de Poliţie din SUA

Un constănţean face senzaţie pe şosele cu o maşină de Poliţie din SUA

Replica API 10 ianuarie 2013 | 00:00 167

"Americanul" de la Saraiu

"Americanul" de la Saraiu

Poliţia din SUA, pe străzile din Constanţa! Cel puţin aşa ar părea la prima vedere. Este vorba despre un autoturism, marca Ford Crown Victoria, folosit de poliţiştii americani pentru a prinde fugarii de pe autostrăzi. Maşina a ajuns însă pe meleagurile de la malul mării la finele sezonului estival din 2012. În baza de date a Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa ea apare ca fiind înmatriculată cu data de 1 septembrie. Cu această maşină, proprietarul, în vârstă de 40 de ani, a dorit foarte tare să facă senzaţie pe străzi, întrucât a păstrat chiar şi inscripţia de pe capotă - "California State Trooper", în plus, şi-a ales numărul de înmatriculare CT 39 SUA, iar sirena este la locul ei, acoperită, ce-i drept. "Autoturismul este înmatriculat în Constanţa din data de 1 septembrie 2012. În ceea ce priveşte culoarea, nu există nici o problemă, negru figurând ca principal şi alb - secundar. Singura problemă este legată de sirenă şi de instalaţiile luminoase, dacă se dovedeşte că sunt folosite. Vom face cercetări în acest sens", a declarat, pentru "Replica" de Constanţa, comisarul-şef Tudorel Dogaru, şeful Biroului Accidente din cadrul Serviciului Rutier. Potrivit acestuia, dacă se va dovedi că sunt folosite sirenele maşinii, proprietarul (care este din Saraiu) se va alege cu puncte de amendă, mai exact între 9 şi 20, a 70 de lei fiecare, dar şi cu reţinerea certificatului de înmatriculare, cu dovadă înlocuitoare fără drept de circulaţie. Însă, oamenii legii din zona localităţii Saraiu spun că văd autoturismul în trafic mai tot timpul, însă fără sirenă sau instalaţii luminoase în uz, ceea ce-i dă tot dreptul să facă senzaţie!

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108