REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.4° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
9.4° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

Un fost prim-procuror, condamnat la 6 ani de închisoare cu executare

Un fost prim-procuror, condamnat la 6 ani de închisoare cu executare

Replica API 22 ianuarie 2020 | 00:00 275

Fostul prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, Vasile Popa, a fost condamnat de instanța supremă la 6 ani de închisoare cu executare pentru șantaj, abuz în serviciu și favorizarea făptuitorului. Decizia este definitivă, scrie știripesurse.ro.

Vasile Popa, fost prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, a fost condamnat, miercuri, de instanța supremă, la 6 ani de închisoare cu executare. Fostul magistrat a fost condamnat pentru șantaj, abuz în serviciu, sustragere sau distrugere de înscrisuri, favorizarea făptuitorului.

Decizia ICCJ este definitivă.

Potrivit DNA, în perioada 2013 - 2014, Popa a constrâns o persoană să îi remită suma de 7.700 de lei, reprezentând diferenţa de bani rămasă nerestituită dintr-un împrumut acordat anterior, prin ameninţarea acesteia cu o serie de grave repercusiuni la care s-ar supune în cazul în care nu ar înapoia banii.

Pentru aceasta, el s-a folosit de calitatea sa de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, precum şi de relaţiile pe care le are cu instituţii de control de pe raza judeţului, fapt ce a creat şi a accentuat starea de temere a persoanei vătămate, arată procurorii DNA, precizând că, în perioada care a urmat, firma aparţinând persoanei vătămate a fost controlată în repetate rânduri, fiind aplicate şi sancţiuni contravenţionale.

În perioada 2011 - septembrie 2013, prim-procurorul Vasile Popa a primit de la un denunţător diferite foloase necuvenite, constând în principal, în plata periodică (de circa două - trei ori pe lună) a unor sume de bani cuprinse între 500 şi 1.500 euro. De asemenea, denunţătorul i-a construit şi amenajat lui Popa, pe cheltuiala sa, un teren de tenis de câmp şi i-a asigurat şi alte foloase, cum ar fi plata unor bilete de avion, cazări la hotel, precum şi alte servicii de care a beneficiat magistratul.

Valoarea totală a foloaselor necuvenite este de circa 50.000 euro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
In cazul asta ar trebui arestati toti,dupa politicieni ,politistii procurorii sunt urmatorii mafioti ....toti sunt la fel...mai ales ce i cu functii importante.
2
0
la cat mai multi
3
0
Sunt niste penali trimisi in judecata de DNA, ii asteapta puscaria in curand. La racoare nu pe banii statului la companiile nationale
5
0
cat timp sta la puscarie pe langa despagubiri beneficiaza si de pensia speciala
4
2

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108