REPLICA ONLINE CONSTANTA

16° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
16° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Un tânăr din Valu s-a oprit cu maşina în gardul unui imobil: trei persoane au ajuns la spital

Un tânăr din Valu s-a oprit cu maşina în gardul unui imobil: trei persoane au ajuns la spital

Replica API 3 septembrie 2016 | 22:21 291

Haos în cartierul Km 4 – 5, din pricina unui şofer care nu a acordat prioritate! Acesta a intrat în coliziune cu un alt vehicul şi apoi s-a oprit în gardul unui imobil. Trei persoane au ajuns la spital.

Mai exact, Valentin Baron, din Valu lui Traian, în vârstă de 30 de ani, în noaptea de joi spre vineri, 1 spre 2 septembrie, în jurul orei 22.44, a condus un autoturism marca Audi, înmatriculat în Bulgaria, pe strada Meşterul Manole din Constanţa, dinspre strada Hatman Arbore către Progresului şi ajungând la intersecţie cu Pandurului, din cauza nerespectării seminificaţiei indicatorului Oprire, a pătruns în intersecţie şi a intrat în coliziune cu un autoturism marca Ford, condus de o tânără, de 29 de ani, din Constanţa. În urma impactului, primul vehicul a fost proiectat în gardul unui imobil. Ambii şoferi s-au ales cu răni, dar şi un pasager. Toate cele trei persoane au fost transportate la spital. Poliţiştii rutieri au declanşat cercetările şi au întocmit dosar penal.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108