REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
11.4° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

Urmărită din categoria Most Wanted, pentru CRIMĂ, depistată prin cooperare polițienească româno - italiană

Urmărită din categoria Most Wanted, pentru CRIMĂ, depistată prin cooperare polițienească româno - italiană

Replica API 21 noiembrie 2019 | 00:00 352

Foto: pixabay.com

O femeie, dată în urmărire internațională, întrucât se sustrăgea executării unei pedepse privative de libertate de 20 de ani, pentru comiterea unei infracțiuni de omor calificat, a fost prinsă în Italia, în urma cooperării dintre Poliția Română și autoritățile judiciare italiene. Femeia se afla în urmărire internaţională, fiind clasificată în categoria „most wanted”, după ce a fost condamnată definitiv de Tribunalul Hunedoara la o pedeapsă de 20 de ani de închisoare, pentru comiterea unei infracţiuni de omor calificat.

În sarcina acesteia, instanța de judecată a reținut faptul că, în noaptea de 15 spre 16 septembrie 2007, în apropierea unei discoteci din localitatea Tâmpa, județul Hunedoara, împreună cu alte două persoane, a lovit un bărbat, provocându-i leziuni în urma cărora acesta a decedat. Femeia a fost prinsă şi arestată de carabinierii Unității de Investigaţii din Napoli, după ce a fost localizată în localitatea Scafati (în apropiere de Napoli), în urma activităţilor de cooperare internaţională şi a schimbului de informaţii dintre autorităţile judiciare române şi cele italiene. În cauză, a fost demarată procedura de predare a persoanei depistate. Activitățile poliţiştilor de la Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara s-au desfășurat sub coordonarea Direcţiei de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române. În cauză, s-a beneficiat și de suportul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională.

Liliana IONIȚĂ

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108