REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.9° Constanța Dum., 19 Mai 2024
Anul XX Nr. 6734
16.9° Constanța Duminică, 19 Mai 2024 Anul XX Nr. 6734
 

URMAȘUL acționarului Dumitrescu vrea să PUNĂ MÂNA pe rezervoarele Oil Terminal!

URMAȘUL acționarului Dumitrescu vrea să PUNĂ MÂNA pe rezervoarele Oil Terminal!

Replica API 5 octombrie 2021 | 23:32 4824

Andrei Dumitrescu, fiul lui Valentin Dumitrescu, acționarul în vârstă de aproape 100 de ani al Oil Terminal, decedat în această primăvară, continuă războiul cu statul român și compania din Constanța. Proprietar prin moștenire a 16,7% din acțiunile Oil Terminal, Dumitrescu a dat în judecată România și cere instanței să stabilească faptul că rezervoarele companiei se află în proprietatea acesteia, și nu a statului român.

Andrei Sebastian Dumitrescu a dat în judecată Oil Terminal și statul român, atât prin Ministerul Finanțelor, cât și prin Ministerul Energiei, se arată într-o informare a companiei din Constanța.

Dumitrescu cere ca rezervoarele companiei să treacă din proprietatea statului în cea a Oil Terminal; astfel, imobilele evaluate la 27,6 milioane lei ar putea fi apoi tranzacționate.

Astfel, Andrei Sebastian Dumitrescu cere Tribunalului Constanța ”să pronunțe o hotărâre judecătorească în sensul constatării faptului că toate rezervoarele ce formeaza obiectul OUG nr.15/2001, aprobată prin Legea nr. 68/2002 se află în proprietatea privată a societății Oil Terminal SA, capăt de cerere evaluat la suma de 27.684.210,15 lei”.

Rezervoarele Oil Terminal se află în proprietatea statului

De asemenea, Dumitrescu mai cere tribunalului următoarele: ”Să obligați pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să lase în deplină proprietate și liniște posesie imobilele menționate la pct. 1 către pârâta Oil Terminal SA, capăt de cerere evaluat la suma de 27.684.210,15 lei. În subsidiar, să obligați pârâta Oil Terminal SA să promoveze de îndată o acțiune în revendicare imobiliară având ca obiect imobilele menționate la pct. 1, capăt de cerere evaluat la suma de 27.684.210, 15 lei”.

În fine, Dumitrescu solicit și ”să obligați pârâții în solidar la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul proces”.

În răspunsul său, Oil Terminal arată că rezervoarele în discuție au fost trecute prin lege în proprietatea statului, chiar dacă se află în patrimoniul companiei.

”Precizăm că prin Ordonanța de urgență nr. 15/2001 privind reglementarea situației juridice a rezervoarelor, conductelor de transport al țițeiului și al produselor petroliere, a stațiilor de pompare și a celorlalte instalații și echipamente aferente, societatea Oil Terminal SA a fost declarată societate de interes strategic, iar „rezervoarele, conductele de transport al țițeiului și al produselor petroliere, stațiile de pompare, celelalte instalații și echipamente aferente acestora, care au fost trecute în patrimoniul Societății Comerciale Oil Terminal SA Constanța prin Hotărârea Guvernului nr.1200/1990 privind înființarea de societăți comerciale pe acțiuni în industrie, cu modificările ulterioare, sunt și rămân în proprietatea publică a statului și fac parte din domeniul public de interes național”, susține Oil Terminal.

”Oil Terminal SA va efectua toate demersurile procedurale pentru apărarea intereselor legale ale societății”, mai transmite compania constănțeană.

Dumitrescu junior deține acțiuni de 70.000.000 de lei la Oil Terminal

Oil Terminal este deținută în proporție de 59,6222% de Ministerul Energiei, al doilea mare acționar fiind Sebastian Valentin Dumitrescu, proprietar a 16,7346% din acțiuni. Acesta a decedat în primăvara acestui an, la vârsta de 98 de ani, punând punct unei povești senzaționale create în 2017, când a devenit, peste noapte, al doilea mare acționar al Oil Terminal, companie strategică a României, în urma unei campanii agresive de achiziție pe bursă.

Ulterior, Dumitrescu a atacat constant hotărârile conducerii Oil Terminal, la moarte sa nu mai puțin de cinci procese derulându-se concomitent între el și societatea constănțeană.

Acțiunile sale au rămas însă în familie, lăsate moștenire fiului său, Andrei Dumitrescu, de profesie IT. Acesta a primit drept de tranzacționare încă din perioada vieții tatălui său, de la care a moștenit, iată, și spiritual justițiar. La această dată, cele 97,4 milioane de acțiuni ale lui Dumitrescu junior la Oil Terminal valorează peste 70.000.000 de lei.

Practic, fiul a ajuns să aibă acum mai multe acțiuni decât reușise tatăl lui în plin război cu Oil Terminal, bătrânul Dumitrescu deținând în medie 13%.

La aproape 100 de ani, Valentin Dumitrescu era o senzație pe bursă, cu dețineri semnificative la SIF-uri, Nuclearelectrica, Transgaz, Romgaz și alte companii strategice. A primit despăgubiri importante de la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) și a fost proprietarul mai multor proprietăți extrem de scumpe din centrul Bucureștiului, pentru care încasa chirii impresionante.

Andreea POPA

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Alte inginerii mascate prin care baietii cu ochii albastrii prin interpusi devalizeaza statul. Si uite asa poporul nu are parte de nici o bogatie, dar se gaseste un ponosit sa dea statul in judecata si sa castige, caci el si ai lui mananca cu 10 guri. La mai multe plimbari cu avionul in Italia!
0
0
este cea mai tare afacere imobiliara
5
0
nu cumva, are zbor spre italia
16
1
Hoti liberali care vor sa cumpere tara
21
4
mamaaa, vrea sa PUNA MANA pe rezervoare, titluri de rahat la articole de rahat, majuscule, dramatic, plm.
20
4

REPLICA

LOTO

6/49
242243261637
5/49
301227152521
joker
18419468