REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.4° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
9.4° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

Vedetă a concursului „Românii au talent”, Mihai Petre, prezent la Medgidia

Vedetă a concursului „Românii au talent”, Mihai Petre, prezent la Medgidia

Replica API 19 septembrie 2018 | 00:00 187

Sâmbătă, 22 septembrie a.c., Primăria Municipiului Medgidia va organiza alături de Clubul de Dans Sportiv „Ritmo del Mar”, sub egida Federaţiei Române de Dans Sportiv, cea de-a doua ediție a concursului național „Festival de Dans Sportiv”, Medgidia, 2018. Evenimentul se va desfășura în Sala Sporturilor din cadrul Complexului Sportiv „Iftimie Ilisei”, în intervalul orar 08.00 – 20.00, iar intrarea este liberă.

Un număr de peste 500 de dansatori din toate zonele țării se vor reuni într-o competiție încărcată de emoție, culoare și dinamism. Evoluția pe scenă a participanților cu vârste cuprinse între 4 și 35 de ani, va fi atent suprevegheată și exigent notată de cei 30 de arbitri care alcătuiesc juriul concursului.

În cea de-a doua ediție a concursului se face remarcată prezența multiplului campion național la Dans Sportiv, Mihai Petre, cunoscut membru al juriului concursului „Românii au talent”.

„Dansul reprezintă îmbinarea ideală dintre artă și sport. Dansul are două componente esențiale pentru ființa umană. O componentă care pune accentul pe dezvoltarea condiției fizice, a forței, echilibrului și mobilității, iar a doua componentă pune accentul pe dezvoltarea creativității și ritmicității, a înțelegerii muzicii și a limbajului corporal, dezvoltării grației și armonizării mișcărilor cu muzica. Practicarea dansului de către copii poate avea un efect miraculos asupra încrederii în sine, a stării de spirit și a autocontrolului. Dansul implică energie imprimată în fiecare mișcare și control total asupra întregului corp, ceea ce favorizează o dezvoltare armonioasă a tuturor celor care îl practică”, spun organizatorii.

F.B.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Sa stiti ca dansul tine de foame.
2
0

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108