REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.7° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
16.7° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Viceprimarul din Agigea isi da demisia, fortat de conjunctura

Viceprimarul din Agigea isi da demisia, fortat de conjunctura

Replica API 6 octombrie 2010 | 00:00 1254

In locul lui Chiru, Carjaliu il sustine pe Popescu

In locul lui Chiru, Carjaliu il sustine pe Popescu

După intreviul apărut ieri în "Replica" de Constanţa, cu primarul din Agigea, Cristian Cârjaliu, spiritele au început să se agite în comună. Ba mai mult, pedeliştii din Agigea şi-au adus aminte de un articol mai vechi din cotidianul Replica, în care consilierul PSD Constantin Comănoiu afirma că se retrage din consiliu. Cu respectivul articol, consilierii PDL din Agigea s-au dus la Prefectură pentru a reclama faptul că pesedistul Constantin Comănoiu a revenit în consiliu şi că, mai mult, el ar urma să devină viceprimar al comunei.

Contactat de "Replica", Constantin Comănoiu, care este şi patron al firmei Almacons, a declarat că, imediat după alegeri, a avut intenţia de a se retrage, ba chiar a şi declarat-o, dar că, de două luni, după anumite demisii din consiliu, a revenit pe funcţia de consilier. "Am zis că mă retrag, câte nu se spun pe gură în politică! Dar sunt consilier, am decis să rămân, dar nu voi fi eu viceprimar", a spus Comănoiu, confirmând astfel că actualul viceprimar, Dan Chiru, va părăsi cât de curând postul.

A fost găsit şi înlocuitor pentru postul de vice

Primarul comunei Agigea a declarat că nu a dorit să facă publică demisia lui Dan Chiru întrucât deocamdată este doar o "intenţie". "Şi-a depus demisia, dar deocamdată este în funcţie până când Consiliul Local va lua act de ea", a precizat Cristian Cârjaliu. Consilierii din Agigea se vor întruni în şedinţă în cursul zilei de luni, 11 octombrie, când se va lua act de demisia lui Chiru, urmând ca în cursul acestei luni să se decidă şi noul viceprimar. Potrivit primarului, pe lista de consilieri va urca, după demisia lui Dan Chiru, Cornel Popescu, cel pe care el îl şi susţine pentru postul de vice.

Cârjaliu: "Scărlătescu e un om tare necăjit, care nu ştiu dacă are măcar 10 clase"

Cât despre patronul de la Almacons, primarul a afirmat:, "Constantin Comănoiu este consilier, el nu a depus în scris nici o demisie, aşa că cei de la PDL n-au ce face. Sărmanul Mircea Scărlătescu (n.r.- preşedintele PDL Agigea) e un om tare necăjit, care nu ştiu dacă are măcar 10 clase", a afirmat Cârjaliu despre cel care s-a dus cu sesizarea la Prefectură. Despre viceprimarul Dan Chiru anumite guri rele din consiliu spun, pe de altă parte, că ar avea "probleme amoroase" şi că nu ar fi întâmplătoare revenirea lui Comănoiu în consiliu, taman pe postul lăsat liber de consiliera Victoria Stoica. Despre Mircea Scărlătescu facem precizarea că în 2008 era candidatul Forţei Democrate pentru Primăria Agigea, iar ulterior a devenit membru PDL şi lider al organizaţiei PDL Agigea.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108