REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
14.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Vince Neil, solistul trupei rock Motley Crue, a suferit o fractură costală după ce a căzut de pe scenă. VIDEO

Vince Neil, solistul trupei rock Motley Crue, a suferit o fractură costală după ce a căzut de pe scenă. VIDEO

Replica API 20 octombrie 2021 | 00:00 558

Vince Neil, solistul trupei rock Motley Crue, a fost dus la spital vineri seara după ce a căzut de pe scenă în timpul unui spectacol la un festival de muzică rock în statul american Tennessee, relatează duminică dpa, citată de Agerpres.

Neil, care cânta solo, a căzut de pe scenă în timp ce interpreta piesa formaţiei din 1989 "Don't Go Away Mad (Just Go Away)" în timpul festivalului 'Monsters on the Mountain' din Pigeon Forge.

Într-un videoclip postat pe YouTube, rockerul în vârstă de 60 de ani poate fi văzut cu mâinile deasupra capului, aplaudând, în timp ce mergea încet spre marginea scenei înainte de a cădea.

"Adevărul este că Vince a căzut şi a suferit o fractură de coaste", le-a spus mai târziu spectatorilor chitaristul său. "Este o treabă neplăcută pentru noi şi pentru el. Era atât de încântat să fie aici. Locuieşte în Tennessee", a adăugat el.

Eddie Trunk, o gazdă a festivalului, a confirmat informaţia vineri seara pe Twitter.

"Vince a alunecat şi a căzut de pe scenă în seara asta la 'Monsters on the Mountain' aici, în Pigeon Forge. Vince se mişca şi cânta grozav înainte de accident. Acum este la spital şi primeşte îngrijiri medicale şi i se fac radiografii", a mai spus el.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108