REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.8° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
15.8° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Vitamina K poate ajuta la combaterea COVID-19, spun cercetătorii

Vitamina K poate ajuta la combaterea COVID-19, spun cercetătorii

Replica API 16 iunie 2020 | 00:00 986

Pe măsură ce cercetările asupra noului coronavirus avansează, specialiștii au noi informații cu privire la forma de manifestare a virusului și posibile metode de prevenție. Una dintre cele mai recente descoperiri a fost făcută în rândul mai multor pacienți internați la terapie intensivă sau decedați, în urma infectării cu virusul SARS-CoV-2, care aveau o deficiență semnificativă de vitamina K. Această vitamină se regăsește în anumite alimente, precum spanac, ouă, brânzeturi maturate sau cu mucegai albastru, iar cercetătorii sunt încrezători în faptul că o atenție sporită asupra alimentației poate fi răspunsul la cum putem combate boala, scrie doc.ro.

Un studiu observațional, efectuat de un grup de oameni de știință olandezi, pe o serie de pacienți internați la spitalul Canisius Wilhelmina din orașul Nijmegen, Olanda, pune în lumină beneficiile surprinzătoare ale vitaminei K în raport cu noul coronavirus. Legătura a fost descoperită în urma identificării unei deficiențe de vitamina K la pacienții care au manifestat cele mai grave simptome.

Una dintre formele de manifestare ale bolii COVID-19 este coagularea sângelui, ceea ce duce la degradarea fibrelor elastice de la nivelul plămânilor. Vitamina K este ingerată prin alimente și absorbită în tractul gastrointestinal, iar unul din rolurile sale în organism este producția de proteine care controlează procesul de coagulare a sângelui, protejându-ne, astfel, de diverse afecțiuni ale plămânilor.

Studiul din cadrul spitalului Canisius Wilhelmina a fost realizat între 12 martie și 11 aprilie, în parteneriat cu Institutul pentru Cercetare Cardiovasculară din Maastricht, unul dintre cele mai mari centre de acest fel din Europa, și a cuprins 134 de pacienți spitalizați pentru COVID-19, alături de un grup de control de 184 de persoane neinfectate, cu vârste asemănătoare.

În urma acestor descoperiri, oamenii de știință olandezi sunt, în prezent, în căutare de fonduri pentru a demara un studiu clinic, în scopul consolidării acestei cercetări. Cu toate acestea, ei încurajează populația să consume cât mai multe alimente bogate în vitamina K, cu excepția persoanelor care urmează un tratament cu anticoagulante.

Încurajarea vine pe fondul situației actuale, în care niciun vaccin nu a fost încă pus pe piață, iar populația nu are la îndemână metode de prevenție accesibile împotriva simptomelor grave ale noului coronavirus. Vitamina K este lipsită de riscuri și poate fi asimilată din alimente, așadar este la îndemâna oricui.

Recomandări pentru persoanele cu deficiență de vitamina K

Pentru persoanele cu deficiență majoră de vitamina K, specialiștii recomandă suplimentele alimentare care, deși nu pot lupta împotriva bolii în sine, vor fi de ajutor pentru menținerea sănătății sistemului vascular, al celui osos și al plămânilor.

Așadar, există două tipuri de vitamina K, și anume K1 și K2. În ceea ce privește vitamina K1 și prezența sa în alimente, există mai multe fructe și legume recomandate, și anume spanacul, broccoli, legumele verzi (varza kale, varza de bruxelles, pătrunjelul, mărarul) și afinele. Vitamina K2 are o absorbție mai bună în organism și se regăsește, în special, în brânzeturile maturate și în cele cu mucegai albastru.

O delicatesă japoneză, numită natto, este, de asemenea, foarte bogată în vitamina K2. Natto se prepară din boabe de soia fermentate în paie de orez și este un aliment adesea consumat la micul dejun, în Japonia și alte țări asiatice.

În opinia cercetătorilor olandezi, efectele benefice ale acestui fel de mâncare merită un studiu aprofundat, având în vedere că, în regiunile din Japonia în care consumul de natto este foarte popular, nu s-au raportat decese în urma infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Următorul pas al oamenilor de știință este să efectueze un studiu clinic pe o populație de pacienți bolnavi de COVID-19, cărora să le administreze, în mod aleatoriu, un medicament placebo sau vitamina K. Vitamina va fi administrată în doze semnificative pentru a vedea dacă, într-adevăr, proteinele anticoagulante din organism sunt activate de prezența acesteia, dar și pentru a identifica beneficiile reale aduse plămânilor.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108