REPLICA ONLINE CONSTANTA

11° Constanța Dum., 28 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6713
11° Constanța Duminică, 28 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6713
 

Fondul şcolii n-are moarte. Copilul care nu duce banii pentru auxiliare e "oaia neagră" a clasei

Fondul şcolii n-are moarte. Copilul care nu duce banii pentru auxiliare e "oaia neagră" a clasei

Replica API 23 septembrie 2013 | 00:00 475

Declaraţiile ministrului Educaţiei, luate la mişto

Declaraţiile ministrului Educaţiei, luate la mişto

Nu a existat început de an şcolar, de la Revoluţie încoace, fără vizite ale politicienilor la festivităţile organizate în unităţile de educaţie ori fără declaraţii sforăitoare ale unor miniştri care nu pricep că legea în clase n-o fac ei! Fondul şcolii? E de când lumea. Banii daţi de părinţii elevilor suplimesc lipsurile acute din sistemul educaţional - fie că vorbim de cretă, tablă nouă sau manuale - ori reprezintă "bacşişul" pentru cadrele didactice prost plătite, dar bine orientate pe piaţa "auxiliarelor". Caietele auxiliare (care cuprind exerciţii, în genul culegerilor, pentru fiecare materie în parte) contribuie la rotunjirea bugetului profesorului, pe lângă eventualele meditaţii la care, mai devreme sau mai târziu, vor ajunge elevii.

Nu sunt foarte mulţi părinţi care să protesteze atunci când se strâng bani la clasă. Nu vor să iasă în evidenţă, de teamă că astfel vor atrage atenţia (la modul negativ) asupra copiilor lor. Pe un astfel de considerent, continuă, an de an, următoarea practică: imediat după începerea anului şcolar, este organizată prima şedinţă cu părinţii. "Întotdeauna, la prima şedinţă cu părinţii se cer banii...", ne-a declarat o mămică. "E drept că se mai strică şi una-alta prin clasă, că nu sunt cuminţi nici elevii, iar şcoala de unde să aibă bani?", continuă respectiva. Dar, urmează şi calvarul caietelor auxiliare: "Nu iei caietul, atunci este sigur că niciodată copilul tău nu va putea face tema întreagă. Nu are tema întreagă, atunci nota e ca atare. Temele nu se dau numai din manualele aprobate şi distribuite de Ministerul Educaţiei în şcoli, ci şi din aceste caiete". Ce spun oficialii Ministerului Educaţiei despre fondul şcolii sau al clasei? Pentru amuzamentul tuturor celor care au copii la şcoală, iată: "Este inadmisibil aşa ceva. Cadrele didactice trebuie să respecte legea. Este fraudă când un cadru didactic încearcă să impună anumite auxiliare, ca să nu mai vorbim de faptul că este şi evaziune fiscală. Este inadmisibil atunci când se solicită bani la şcoală, aşa-zisul fond al şcolii. De fapt, aceia nu sunt bani fiscalizaţi, nu există chitanţe, nu există transparenţă în utilizarea acestor bani, iar fondul clasei trebuie să fie un instrument care ţine de opţiunea fiecărui părinte. Eu, ca părinte, pot să iau decizia că pot să contribui cu ceva, dar şcoala nu mă poate obliga", a declarat, la începutul săptămânii trecute, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie. După ce aţi citit cu atenţie cele declarate de Remus Pricopie, vă lansăm următoarea întrebare: cât aţi plătit anul acesta la fondul şcolii/fondul clasei?

Caiete "gata comandate de la şcoală", "fără bon sau chitanţă"

Cât se mai plăteşte la fondul şcolii/fondul clasei? Pentru cei care cred că la grădiniţă e floare la ureche, iată că lucrurile stau chiar mai grav ca la şcoala gimnazială! O mămică ne-a declarat că la şedinţa cu părinţii, care a avut loc săptămâna trecută, li s-a adus la cunoştinţă că, în total, au de plată 110 lei: "10 lei dăm fondul grădiniţei, 10 lei - fondul clasei, iar restul de bani - pentru rechizitele şi caietele speciale care urmează să le cumpere grădiniţa", ne-a declarat Sorina, mămica unui preşcolar. La clasa a II-a, un părinte ne informează că trebuie să achite 50 de lei pentru caietele auxiliare, iar câte 50 de lei se strâng pentru "reparaţii la clasă". Ajungem şi la mămica unui elev de clasa a III-a: "Am scăpat ieftin. Am de dat doar 30 de lei la fondul clasei, pentru că auxiliarele, adică acele caiete speciale pentru diverse materii, au fost achitate de anul trecut. Am dat anul trecut 60 de lei", ne spune Alina. "Nu pot să nu dau banii. Cine nu achită, chiar dacă are o situaţie precară, se trezeşte cu copilul marginalizat la clasă. Pe de o parte, e de înţeles să contribui şi să sprijini educaţia copilului, pe de altă parte nu pot pricepe atunci când ţi se cere ca, pe lângă auxiliare, să scoţi bani din buzunar şi pentru schimbarea băncilor din clasă sau a parchetului. Asta s-a întâmplat la o altă clasă din şcoala unde învaţă fiul meu", ne mai spune mămica. Şi tot ea ne indică, amuzată, "lista de cheltuieli" întocmită de o prietenă a ei, cu ocazia începerii anului şcolar, clasa I: "uniformă 50 lei, insignă - 7 lei, engleză set trimestrul I - 33+27 lei, română: caiet de scriere (o editură anume, indicată la clasă) - 10 lei, Tainele Abecedarului - 12 lei, Abecedarul Copilăriei - 20 lei; matematică: caiet - 10 lei, caiet matematică + exploatarea mediului -16 lei; dezvoltare personală (caiet) - 12 lei, caiet muzică - 12 lei caiet abilităţi - 10 lei, caiet religie - 8 lei, 4 fotografii - le face "cineva" din şcoală, contracost". Referitor la această listă, mămica face precizarea că mai sunt şi alte lucruri de cumpărat, numai că cele relatate mai-sus sunt achiziţionate din şcoală (!) şi că "nu primeşti nici un bon sau chitanţă". "Am fost anunţaţi că respectivele rechizite au fost deja comandate şi că trebuie să le achităm, le vor folosi copiii noştri în primul trimestru", mai arată femeia, care îşi duce copilul la o şcoală din Capitală. Şi, revenind la Constanţa, o altă mămică ne-a decalarat că pentru toate cele necesare copilului (?!), adică auxiliare, paza şcolii etc. - adică fondul clasei şi fondul şcolii - va scoate din buzunar aproape 100 de lei. "Urmează ca doamna dirigintă să ne anunţe pe parcurs ce alte cheltuieli mai sunt. Deocamdată ne-a spus că este un calcul în mare", a adăugat mămica.

Alexandra ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108