OBIECT CIUDAT GĂSIT PE PLAJĂ, ÎN MAMAIA: PARE A FI REZERVORUL UNUI AVION!
OBIECT CIUDAT GĂSIT PE PLAJĂ, ÎN MAMAIA: PARE A FI REZERVORUL UNUI AVION!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestUn obiect ce ridică semne de întrebare a fost găsit pe plaja din Mamaia, în zona hotelului Tomis. În primă fază, militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost anunţaţi de către o persoană care a dat peste obiect, în seara de vineri, 20 ianuarie. O echipă de pirotehnişti s-a deplasat imediat la faţa locului întrucât persoana apelantă a spus că ar fi vorba de un element de muniţie. Ajunşi la faţa locului, pirotehniştii au observat că obiectul era îngropat în nisip, fix în buza mării. L-au cercetat cu atenţie şi au precizat că nu este vorbe despre aşa ceva şi că ei cred că ar fi un rezervor suplimentar de avion. Cum se lăsase deja noaptea şi nu se mai putea interveni, aceştia au părăsit zona şi au revenit sâmbătă dimineaţă, 21 ianuarie, în jurul orei 7.30. Au reuşit să-l scoată din nisip şi, da, pare a fi un rezervor suplimentar. A fost transportat la ISU Dobrogea, acolo unde urmează să se prezinte nişte specialişti care să analizeze presupusul rezervor pentru a afla detalii exacte. De asemenea, şi poliţiştii vor declanşa o anchetă.
Update
"Obiectul scos din nisip în acesta dimineaţă se află în curtea inspectoratului pentru a fi pus la dispoziţia autorităţilor competente în vederea identificării precum şi pentru a stabili împrejurările în care a ajuns în mare", potrivit reprezentanţilor ISU.
IGSU a notificat Centrul de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile (CIAS).
Prefectul Constanţei a discutat cu şeful ISU Dobrogea
Adrian Nicolaescu, prefectul Constanţei, a declarat, pentru "Replica" că a discutat cu şeful ISU Dobrogea, însă nu se poate pronunţa cu privire la obiect până ce echipa specializată nu-l va identifica. S-ar putea să fie vorba despre un rezervor suplimentar sau motorul unei aeronave. "Repet, nu pot să spun nimic sigur", a spus Nicolaescu.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News