REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
17.4° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

Adrian Mutu a prezentat, după 17 ani, motivele pentru care a „căzut pradă” viciilor și a consumat cocaină

Adrian Mutu a prezentat, după 17 ani, motivele pentru care a „căzut pradă” viciilor și a consumat cocaină

Replica API 10 noiembrie 2021 | 23:29 1716

Adrian Mutu era, în 2003, transferat de Chelsea, de la Parma, pentru 19 de milioane de euro, sumă care rămâne și acum cea mai mare plătită vreodată pentru un fotbalist român.

Adrian Mutu

Aventura în Londra s-a încheiat, însă, după doar un an și trei luni, pentru că Adrian Mutu a fost depistat pozitiv cu cocaină la un test anti-doping, ceea ce a dus la suspendare și la rezilierea contractului cu Chelsea, scrie digisport.ro.

Adrian Mutu, despre episodul „cocaina”

La 17 ani de la acel moment, Adrian Mutu a vorbit deschid despre episodul ”cocaina” și a recunoscut că a căzut pradă viciilor din cauza lipsei unei educații și a unei pregătiri pentru succes, dar și pentru că nu era în cel mai bun moment din punct de vedere personal, având în vedere că tocmai divorțase de Alexandra Dinu.

”Londra e un oraș periculos pentru un tânăr, te pierzi dacă nu ești educat. Aveam 23 de ani și eram recent divorțat. Nu treceam printr-o perioadă extraordinară pe plan emoțional.

Aveam un salariu de 4 milioane de dolari, așa că începi să-ți iei zborul, să nu rămâi cu picioarele pe pământ. Eu nu am fost pregătit și educat pentru succes. Faima și banii m-au luat prin surprindere. Nu aveam pe nimeni lângă mine, să mă ajute să gestionez totul. Inevitabil, a venit căderea, am suferit foarte tare.

Noi ar trebui să-i educăm pe copii cum să fie, cum să gestioneze succesul. Ar trebui ca educația să fie mult mai complexă. Eu nu am fost pregătit și m-au luat prin surprindere faima, banii, tot”, a declarat Adrian Mutu, la podcastul de pe Youtube ”Acasă la Măruță”.

Adrian Mutu, sfat pentru tineri

Ajuns tată și antrenor, Adrian Mutu are un sfat important pentru tineri.

”Celor tineri le spun să nu facă ce am făcut eu, ci să învețe din ce am făcut eu. Nu oricine se ridică și reușește să aibă succes din nou”, a spus Adrian Mutu.

După episodul ”cocaina”, Adrian Mutu a reușit să se ”ridice” și a mai jucat la nivel înalt la Juventus și Fiorentina.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
La Fiorentina a jucat maximul de fotbal posibil, mare jucator !
1
0

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108