REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
14.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Afganistan: Trump susţine că va semna personal un eventual acord de pace cu talibanii

Afganistan: Trump susţine că va semna personal un eventual acord de pace cu talibanii

Replica API 24 februarie 2020 | 00:00 340

Donald Trump

Donald Trump a declarat duminică că va semna personal un acord de pace cu talibanii dacă negocierile pentru a pune capăt celor 18 ani de război în Afganistan se vor încheia cu succes, relatează AFP, citată de Agerpres.

"Da. Îmi voi pune numele pe el", a spus preşedintele american, întrebat de jurnalişti înainte de plecarea sa spre New Delhi, unde urmează să efectueze o vizită oficială de două zile.

Un armistiţiu parţial de o săptămână a intrat în vigoare sâmbătă în Afganistan înainte de eventuala semnare a unui acord fără precedent între talibani şi SUA pe 29 februarie, cu condiţia ca o reducere a numărului atacurilor să se producă pe teritoriul afgan.

Donald Trump nu a precizat ce gen de document şi-ar dori să semneze, dar a precizat că orice decizie depinde de progresele din teren în timpul acestui armistiţiu.

Estimând că violenţele s-au diminuat efectiv pentru moment, el a adăugat: "A trecut o zi şi jumătate. Vom vedea ce se va întâmpla".

"Vreau să văd cum decurge această perioadă de o săptămână. Dacă funcţionează şi în restul săptămânii, voi semna acest acord. A venit timpul să ne întoarcem acasă. Şi ei vor să se oprească", a adăugat liderul de la Casa Albă.

"Cred că talibanii vor şi ei un acord. S-au săturat să se bată", a mai spus Trump.

Acest armistiţiu parţial, sau "reducere a violenţelor", este menit să demonstreze bunele intenţii ale insurgenţilor islamişti înainte de semnarea unui acord cu Washingtonul privind o retragere graduală a trupelor americane în schimbul unor garanţii de securitate.

În caz de semnare a acordului, urmează să fie declanşate discuţii inter-afgane, după ce talibanii au refuzat timp de 18 ani să negocieze cu guvernul de la Kabul, pe care îl consideră o "marionetă" a SUA.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108