REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.2° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
14.2° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Argus Constanţa se împrumută cu peste 25 milioane de euro pentru a scăpa de dezastru

Argus Constanţa se împrumută cu peste 25 milioane de euro pentru a scăpa de dezastru

Replica API 13 iulie 2013 | 00:00 463

Întreaga avere a societăţii, pusă gaj

Întreaga avere a societăţii, pusă gaj

Plecarea afaceristului Cătălin Chelu din Argus SA Constanţa are ca efect imediat dezgheţarea relaţiilor cu băncile care, după cum declara directorul general Ioan Păuna, nu mai creditau societatea din cauza incertitudinilor create de acţiunile fostului acţionar majoritar. În această situaţie, Argus se îndrepta cu paşi repezi spre faliment, întrucât nici o bancă nu voia să-şi rişte banii pe o firmă controlată de un afacerist cu "faima" lui Chelu. Aşa se face că, imediat după anunţul oficial potrivit căruia Chelu şi-a vândut integral participaţia la Argus, conducerea producătorului constănţean de ulei a iniţiat demersuri pentru contractarea unor credite în valoare totală de peste 110 milioane de lei, echivalentul a circa 25 milioane de euro. Astfel, în şedinţa AGA de pe 15 august a.c., acţionarii vor putea aproba contractarea de către Argus a unui credit în valoare de 67.500.000 lei, destinat activităţii curente pe o perioadă de 12 luni. Împrumutul va fi garantat cu întreaga avere a societăţii Argus: sute de mii de metri pătraţi de teren intravilan şi clădiri din localităţile Constanţa, Lumina, Mangalia, fabrica de ulei propriu- zisă, utilaje, hale, toate stocurile de materii prime şi produse finite, precum şi toate creanţele prezente şi viitoare ale Argus. De asemenea, AGA va putea ratifica decizia Consiliului de Administraţie de contractare a altor două credite pe termen scurt, în valoare de 5.286.441 lei, respectiv 37.000.000 lei, precum şi prelungirea liniei de credit în valoare de 7.500.000 lei. În paralel, Argus are de recuperat sume de ordinul milioanelor de euro de la firmele lui Chelu, care au prejudiciat societatea constănţeană prin contracte ilegale.

Cristian ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108