Bancher român renumit, judecat la Constanța pentru ucidere din culpă
Bancher român renumit, judecat la Constanța pentru ucidere din culpă
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPreședintele uneia dintre cele mai cunoscute bănci din România a fost trimis în judecată, pentru un accident rutier pe care l-a provocat, spun procurorii, în anul 2022.
Numele lui Radu Grațian Ghețea apare pe portalul instanțelor de judecată, la Judecătoria Constanța ca fiind inculpat într-un dosar de ucidere din culpă, înregistrat în data de 15 martie a.c.
Concret, acesta a fost implicat într-un accident rutier petrecut în anul 2022 în Hârșova, în care au fost implicate trei autoturisme.
Victima a fost transportată cu elicopterul la spital, dar a decedat
Potrivit unor surse, accidentul s-a produs în data de 5 iunie 2022, în orașul Hârșova. Un bărbat a rămas încarcerat, după coliziune, a fost trimis elicopterul SMURD pentru a-l transporta la spital, însă din păcate, acesta a murit. Alte două persoane au fost rănite în acest accident. Referitor la acest accident, avocatul Adrian Cuculis a declarat pentru România TV că victimele au avut suspiciunea că la volan s-ar fi aflat fiul bancherului, nu tatăl, însă procurorii au stabilit că Ghețea senior a condus mașina.
Anul trecut, părțile vătămate din acest dosar au cerut prin instanță urgentarea cercetărilor
Judecătorul de drepturi și libertăți a dat dreptate victimelor, stabilind ca, până la data limită de 1 aprilie 2024, procurorul să soluționeze această cauză.
După trimiterea în judecată, magistrații trebuie să stabilească primul termen în acest dosar. Radu Grațian Ghețea are 76 de ani, este președinte Libra Bank, președintele de onoare al Asociației Române a Băncilor din anul 2015 și a deținut anterior, mai bine de 10 ani, funcția de președinte al consiliului de administrație CEC Bank.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News