REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.2° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
14.2° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Boc despre ministrul Varga: Este în funcţie de un an şi jumătate şi să vadă bârna din ochiul ei

Boc despre ministrul Varga: Este în funcţie de un an şi jumătate şi să vadă bârna din ochiul ei

Replica API 1 august 2013 | 00:00 223

Fostul premier Emil Boc a criticat-o, miercuri, pe Lucia Varga, ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, şi a spus că dă dovadă de "crasă lipsă de responsabilitate" şi că trebuie să-şi aducă aminte că este în funcţie de un an şi jumătate şi "să vadă bârna din ochiul ei". Boc a criticat-o pe Varga şi a spus că aceasta dă dovadă de "crasă lipsă de responsabilitate şi incapacitate managerială" acuzând pe alţii în legătură cu defrişările de păduri, deşi se află la guvernare de un an şi jumătate.

Întrebat, miercuri, într-o conferinţă de presă, cum comentează afirmaţiile Luciei Varga, făcute săptămâna trecută la Cluj-Napoca, despre faptul că defrişările de păduri din judeţul Cluj au fost întreţinute de "factori politici", Emil Boc a spus că ministrul trebuie să vadă întâi "bârna din ochiul ei, înainte de a căuta în altă parte".

"Această doamnă ministru trebuie să îşi aducă aminte că este în funcţie de un an şi jumătate şi să vadă bârna din ochiul ei, înainte de a căuta în altă parte. Când eşti la guvernare de un an şi jumătate şi vei continua să dai vina pe alţii, este un semn de crasă lipsă de responsabilitate şi de incapacitate managerială. Eu nu am fost ministru interimar al Pădurilor ca să pot da detalii despre defrişări, dar vă asigur că în Guvern nu s-au avizat defrişări ilegale, şi cei care aveau ca atribuţii respectarea legii trebuie să fie întrebaţi. (...) Este un Cod Silvic, un Cod Penal aplicabil în toată ţara, să le respecte şi să le aplice. Eu, ca om politic, nu mă ocup de defrişări sau de can-can-uri cu un ministru, care este de un an şi jumătate în funcţie şi care se plânge că nu poate face nimic. Să-şi facă datoria şi să aplice legea", a spus Boc.

Ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Lucia Varga, a declarat, vineri, că mafia lemnului din judeţul Cluj a fost întreţinută de factori politici, instituţiile statului fiind protejate pentru a nu-şi face datoria.

sursa: mediafax

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108