REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
14.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Cadrele didactice din dosarul Micul Regat, CONDAMNATE cu suspendare!

Cadrele didactice din dosarul Micul Regat, CONDAMNATE cu suspendare!

Replica API 24 mai 2018 | 00:32 544

Decizie definitivă

Decizie definitivă

Curtea de Apel Constanța, la data de 23 mai, a respins apelurile formulate de către inculpați, dar l-a admis pe cel depus de procurori și părțile civile. Astfel, Eliza Pufleanu (care fusese achitată de prima instanță) a fost condamnată la 1 an și 5 luni închisoare cu suspendare, pentru complicitate la infracţiunea de „purtare abuzivă” în formă continuată. Cu aceeași pedeapsă s-a ales și Cristina Manolache, în cazul ei fiind vorba de o majorare de la un an. Totodată, magistrații au decis majorarea cuantumului daunelor morale la câte 10.000 euro, de la 6.500 și 7.500 - cât stabilise prima instanță.

Amintim că, în octombrie 2017, educatoarele au fost condamnate la închisoare cu suspendare, pedepsele primite fiind între un an şi un an şi jumătate, iar directoarea (Eliza Pufleanu – n.r.) a fost achitată. Decizia nu a fost definitivă și a fost atacată cu apel. Precizăm că este vorba despre educatoarele de la Grădiniţa „Micul Regat”, trimise în judecată pentru purtare abuzivă, respectiv Arma Cristina Alina, Vierescu Georgiana, Hercus Larissa Victoria, Petre Irina, Manolache Cristina.

Iată minuta judecătorească:

”În baza art.421 pct.1. lit.a) cod procedură penală, respinge apelul formulat de partea civilă C.T. prin reprezentant legal C.L. ca tardiv. 2. În baza art.421 pct.1. lit.b) cod procedură penală, respinge apelurile formulate de de inculpatele Armă Cristina Alina, Vierescu Georgiana, Hercuş Larissa Victoria, Petre Irina şi Manolache Cristina ca nefondate. 3. În baza art.421 pct.2. lit.a) cod procedură penală, admite apelurile declarate de către procuror şi părţile civile, desfiinţează în parte hot. atacată şi, prin extinderea efectelor conform art.419 cod procedură penală, şi cu privire la partea civilă C.T., rejudecând: 3.1. În baza art.396 alin.(2) cod procedură penală, art.26 cod penal 1969 rap. la art.250 alin.(3) cod penal 1969 cu aplic. art.41 alin.(2) cod penal 1969 şi art.5 cod penal, condamnă pe inculpata Pufleanu Eliza, CNP ..., la pedeapsa de 1 an 5 luni închisoare pentru complicitate la infracţiunea de „purtare abuzivă” în formă continuată. În baza art.12 alin.(1) din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind noul cod penal rap. la art.71 alin.(2) cod penal 1969, pe durata executării pedepsei interzice inculpatei exerciţiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a, b) cod penal 1969. În temeiul art.81 cod penal 1969, suspendă condiţionat executarea pedepsei. În baza art.82 cod penal 1969, stabileşte termenul de încercare de 3 ani 5 luni (prin adăugare la intervalul de 2 ani a cuantumului pedepsei aplicate). În baza art.71 alin.(5)/Cod penal 1969, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei suspendă executarea pedepsei accesorii În baza art.404 alin.(2) cod procedură penală, atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art.83 şi 84 cod penal 1969 privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. 3.2. Majorează pedeapsa aplicată inculpatei Manolache Cristina de la 1 an închisoare la 1 an 5 luni închisoare pentru infracţiunea de „purtare abuzivă” în formă continuată prev. de art.250 alin.(3) cod penal 1969 cu aplic. art.41 alin.(2) cod penal 1969 şi art.5 cod penal. Menţine aplicarea art.81 cod penal 1969 referitor la modalitatea de executare a pedepsei şi stabileşte termenul de încercare de 3 ani 5 luni (prin adăugare la intervalul de 2 ani a cuantumului pedepsei majorate). 4. În baza art.397 alin.(1), art.19 alin.(3, 5) cod procedură penală, art.1381 şi art.1391 cod civil, majorează cuantumul daunelor morale la câte 10000 euro sau echivalentul în lei la data plăţii către părţile civile minore, prin reprezentanţi legali, obligând inculpatele la plata în solidar a acestora după cum urmează: - obligă în solidar pe inculpatele Hercuş Larissa Victoria, Vierescu Georgiana şi Pufleanu Eliza, precum şi pe partea responsabilă civilmente Centrul de Educaţie şi Dezvoltare Timpurie "Micul Regat" în solidar cu inculpatele la plata către partea civilă A.M., prin reprezentant legal A.D. (CNP ...), a sumei de 10.000 euro sau echivalentul în lei la data plăţii, calculat la cursul BNR din ziua plăţii. - obligă în solidar pe inculpatele Hercuş Larissa Victoria, Vierescu Georgiana şi Pufleanu Eliza, precum şi pe partea responsabilă civilmente Centrul de Educaţie şi Dezvoltare Timpurie "Micul Regat" în solidar cu inculpatele la plata către partea civilă D.R., prin reprezentant legal D.S. (CNP ...), a sumei de 10000 euro sau echivalentul în lei la data plăţii, calculat la cursul BNR din ziua plăţii. - obligă în solidar pe inculpatele Petre Irina, Manolache Cristina şi Pufleanu Eliza, precum şi pe partea responsabilă civilmente Centrul de Educaţie şi Dezvoltare Timpurie "Micul Regat" în solidar cu inculpatele la plata către partea civilă I.M., prin reprezentant legal I.S. (CNP ...), a sumei de 10000 euro sau echivalentul în lei la data plăţii, calculat la cursul BNR din ziua plăţii. - obligă în solidar pe inculpatele Petre Irina şi Pufleanu Eliza precum şi pe partea responsabilă civilmente Centrul de Educaţie şi Dezvoltare Timpurie "Micul Regat" în solidar cu inculpatele, la plata către partea civilă C.T., prin reprezentant legal C.L. (CNP ...), a sumei de 10000 euro sau echivalentul în lei la data plăţii, calculat la cursul BNR din ziua plăţii. - obligă în solidar pe inculpatele Manolache Cristina şi Pufleanu Eliza precum şi pe partea responsabilă civilmente Centrul de Educaţie şi Dezvoltare Timpurie "Micul Regat" în solidar cu inculpatele la plata către partea civilă C.A., prin reprezentant legal C.O.M. (CNP ...), a sumei de 10000 euro sau echivalentul în lei la data plăţii, calculat la cursul BNR din ziua plăţii. Menţine celelalte dispoziţii ale hot. în măsura în care nu contravin prezentei. 5. În baza art.274 alin.(1) cod procedură penală, obligă pe inculpata Pufleanu Eliza în solidar cu partea responsabilă civilmente Centrul de Educaţie şi Dezvoltare Timpurie "Micul Regat" la plata sumei de 1900 lei cheltuieli judiciare către stat. În baza art.275 alin.(2) cod procedură penală, obligă pe apelantele inculpate Armă Cristina Alina, Vierescu Georgiana, Hercuş Larissa Victoria, Petre Irina şi Manolache Cristina şi pe apelant parte civilă C.T. prin reprezentant legal C.L. la plata sumei de câte 350 lei fiecare cheltuieli judiciare către stat. În baza art.276 alin.(ultim) cod procedură penală cu referire la art.453 cod procedură civilă, obligă în mod egal inculpatele Hercuş Larissa Victoria, Vierescu Georgiana şi Pufleanu Eliza şi pe partea responsabilă civilmente Centrul de Educaţie şi Dezvoltare Timpurie "Micul Regat" în solidar cu inculpatele la plata către A.D., în calitate de reprezentant legal”.

L.C.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
o alta afacerie machidoneasca,bine ca au fost macar niste condamnari chiar si simbolice,daca ramanea neispravitul ala de arhip scapau fara pedepse,in schimb erau copii la bulau
10
1
mie daca-mi batea cineva copilul il calcam in picioare nu asteptam 5 ani un part de condamnare ... cui foloseste condamnarea , oase rupte si fetze sparte si lor si simpatizantilor futuvan gura sa va fut
12
0
Este inadmisibil sa bati copii neajutorati si sa primesti cu suspendare, in alte tari erai la puscarie in maxim o saptamana .... in alte tari
14
0
Mai taceti dracu din gura, perfectii pulii mele!
5
24
Cadavrele didactice din dosarul Micul Regat ? ...la asa pedeapsa urmatorul titlu de articol o sa fie -medicul legist a lucrat toata noaptea-
12
0
s-a zbatut cu spaga preafericitul Teodosie impreuna cu Petre Ilie sotul catacombei posedate
16
0
pedofile, scarnavii, brute, dezagreabile, dezgustatore, displacute, dizgratiose, gretoase, grele, infame, infecte, imputite, josnice, mincinoase, viclene, proaste, misele, mizerabile, marsave, nedemne, nelegiuite, nemernice, neplacute, nesuferite, netrebnice, puturose, rele, rau-mirositore, respingatore, rusinos, scelerate, scarbose, ticalose, urate,
14
0
Irina Petre preoteasa posedata salbatic de diavol e si ea printre condamnate ? parca ea era printre copii ca godzila prin turma de oi .. vicleana si scarbavnica fiinta, batea copii de 3 ani cu copil nenascut in burta
12
0
ce scursuri umane, sa bati copii neajutorati, am auzit ca pana si avocatii lor s-au lepadat de ele
10
0
cu asa legi o sa vedem jeguri ca astea spanzurate de stalpi ...se cam instiga la violenta cu asemenea condamnari
11
0
decizie definitiva, educatoare infractoare dovedite in frunte cu matoana Pufleanu, RUSINEE ! faceti orasul de ras
10
0
foarte bine, au gresit sa plateasca, ar fi trebuit inchisoare cu executare ca e plin orasul de bolnave psihic care stau langa copii
11
0
patroana are suspendare conditionata ? adica daca trece pe rosu executa puscaria ?
11
1
Astea nu sunt curvele care urlau ca e inregistrarea trucata ? Sa putreziti in puscarie odioaselor ca ati chinuit copii fara aparare ! Sa muriti in chinuri !!
13
1
educatoarea Cristina Manolache a vrut sa demonstreze ca este fecioara maria cand il naste pe mesia , judecatorii de la curtea de apel au gasit-o si mai vinovata ! daca nu si-a angajat avocat ....
13
0
In aceeasi tara in care pt omor din culpa iei 2 ani cu suspendare
12
0
Sa va spalati cu democratia pe cap
8
0
cum condamnate cu suspendare? trebuiau sa infunde puscaria. in ce plm de tara traim ? adica eu pot maine sa imi duc copilul la o gradinita unde se angajeaza cacatele astea ? mancavash gura voastra , vin si va belesc futuvan gat de javre
11
0
Pufleanca a adunat boarfe de pe strada si si-a facut gradinita cu ele, a crezut ca ii prosteste pe parinti ! Acuma ii scrie puscaria pe frunte, la ce se astepta?
12
1
Eliza pufleanu l-a angajat pe pedofilul Victor Emanuel Bot la Santa Maria ? Bravooo .. acuma e si ea condamnata , la fel ca tot neamul lor de machedoni infractori
13
1
e bine ca le-a lasat in libertate , ca sa fie usor de gasit !!!
14
0
cred ca doctorul pedofil Bot pe care Eliza Pufleanu il angajase in gradinita Santa Maria a dat dislike la un comentariu
15
2
daca se mai poarta abuziv o singura data eliza si cristina, o sa vina si pedeapsa cu executare
15
0
Eliza Pufleanu infractoarea trebuia sa ia cu executare , sa o rada in cap la penitenciar !! Ea e singura vinovata
19
1
deci la bataie au luat subtireanu cu suspendare, data viitoare o sa-i si futa la asa pedepse...
15
0

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108