REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
14.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Casa Harghita rămâne fără clienţi din cauza manelelor de la vecini

Casa Harghita rămâne fără clienţi din cauza manelelor de la vecini

Replica API 20 iulie 2011 | 00:00 475

Vecinii de la Olt, reclamaţi până şi la prefect

Vecinii de la Olt, reclamaţi până şi la prefect

Zgomotul pe timpul nopţii pe litoralul românesc este o problemă stringentă şi o "bilă neagră" la capitolul turism de calitate. Hotelierii de pe litoral sunt nemulţumiţi de zgomotul excesiv din apropierea cluburilor sau teraselor care nu îi lasă pe turişti să se odihnească, iar în unele cazuri problemele şi le fac chiar vecinii între ei. Unii dau muzica prea tare, pentru ca ceilalţi să rămână fără clienţi, iar apoi ajung să se reclame.

Asta se întâmplă şi în cazul admistratorii Casei Olt din Satul de Vacanţă, Constantin Ştefan Blahoianu şi Denis Memet, care au ajuns în atenţia autorităţilor după ce mai mulţi turişti s-au tot plâns de faptul că nu se pot odihni noaptea din cauza manelelor care "urlă" chiar şi până în zorii zilei. Cei care au făcut sesizarea sunt turiştii care au fost cazaţi în Satul de Vacanţă la Casa Harghita, imobil "lipit" de Casa Olt şi care, după prima noapte de şedere, au ales să plece, cerându-şi banii înapoi. Menţionăm că pe numele reprezentanţilor Casei Olt au fost făcute şi o serie de sesizări la Secţia 2 de Poliţie, în ultimii 6 ani, de către reprezentanţi ai Casei Harghita. Potrivit surselor noastre, şi anul acesta, pe data de 27 iunie, a fost făcută o reclamaţie la Instituţia prefectului Claudiu Iorga Palaz împotriva reprezentanţilor Casei Olt, pentru a se soluţiona problema veche de ani de zile a decibelilor în exces. Inclusiv turişti din Olanda sau Italia, care au ales Casa Harghita pentru o vacanţa la Marea Neagră, au reclamat că nu se pot odihni din cauza muzicii. Printre reclamaţiile la adresa Casei Olt figurează şi cea a turistului olandez Ine Giesbertzb, datată 15 iulie 2011, care, după ce s-a cazat la Casa Harghita, a reclamat zgomotul din vecini şi a ales să părăsească pensiunea: "Din cauza muzicii foarte gălăgioase din Satul de Vacanţă până la ora 2 pm, noi (doi adulţi şi doi copii) nu am putut dormi. Plecăm după o singură noapte de la Casa Harghita, deşi plănuisem să stăm 3 nopţi. Înţelegem că este un sat de vacanţă şi este normal să fie ceva gălăgie, dar ca să te poţi bucura de vacanţă muzica ar trebui să se oprească la o oră rezonabilă. Bănuiesc că mai mulţi turişti au aceleaşi nemulţumiri ca şi noi şi sper ca reclamaţiile noastre să fie luate în serios". Sunt şi reclamaţii mai vechi, unele chiar din 2008, cum este şi cea turistului italian, Marco Tavano: "Sunt turist venit în vacanţă în Mamaia, la Casa Harghita pentru 15 zile, dar am rămas aici o singură noapte, din cauza zgomotului excesiv de la altă pensiune, până la orele 3,30 - 4 noaptea".

Anca MAXIM

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108