REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.8° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
15.8° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

CCR a decis: impozitarea pensiilor speciale, NECONSTITUȚIONALĂ

CCR a decis: impozitarea pensiilor speciale, NECONSTITUȚIONALĂ

Replica API 16 decembrie 2020 | 00:08 1951

Curtea Constituţională a decis, marţi, că este neconstituţională Legea privind noul sistem de impozitare a pensiilor de serviciu, care prevede impozitarea cu 85% a pensiilor care depăşesc suma de 7.000 lei, scrie Știripesurse.ro

Amintim că CCR a amânat de mai multe ori luarea unei decizii în acest caz.

Pe 17 iunie, Camera Deputaţilor a votat modificarea şi completarea Legii 227/2015 privind Codul fiscal, care are ca obiect de reglementare instituirea unei taxe pe veniturile şi indemnizaţiile pentru limită de vârstă.

Conform unui amendament, pensiile cu valoare de până la 2.000 de lei inclusiv nu se impozitează, cele cuprinse între 2.000 şi 7.000 se impozitează cu 10%, iar pensiile cu o valoare de peste 7.001 lei se impozitează cu 85% pentru ceea ce depăşeşte această sumă.

Amendamentul votat de Camera Deputaţilor a fost atacat la Curtea Constituţională de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Avocatul Poporului.

Astfel, pe 18 iunie, Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis să sesizeze Curtea Constituţională cu privire la legea care stabileşte un nou sistem de impozitare a pensiilor de serviciu.

Instanţa supremă susţine că Legea pentru modificarea şi completarea Legii 227/2015 privind Codul fiscal este neconstituţională în ansamblul său, deoarece încalcă dispoziţiile mai multor articole din Constituţie.

ICCJ arată în hotărârea de sesizare a CCR că unul dintre cele cinci principii ale fiscalităţii reglementate de Codul fiscal vizează "justeţea impunerii sau echitatea fiscală", care "asigură ca sarcina fiscală a fiecărui contribuabil să fie stabilită pe baza puterii contributive, respectiv în funcţie de mărimea veniturilor sau a proprietăţilor acestuia".

"Aşezarea justă şi echitabilă a sarcinii fiscale constituie una dintre componentele statului de drept, aşa cum este definit statul român prin art. 1 alin. (3) din Constituţie. (...) În jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a reţinut în mod constant că statul are o marjă largă de apreciere în stabilirea politicii fiscale şi revine legiuitorului competenţa exclusivă de a stabili cuantumul impozitelor şi de a acorda exceptări sau scutiri de la aceste obligaţii în favoarea anumitor categorii de contribuabili şi anumite perioade de timp, sub rezerva respectării dispoziţiilor art. 56 din Constituţie privind justa aşezare a sarcinilor fiscale", se arată în hotărâre.

Instanţa supremă menţionează că legea ce formează obiectul sesizării instituie taxa pe veniturile din pensii şi indemnizaţii pentru limită de vârstă stabilite în baza unor legi speciale, legiuitorul instituind "un nou regim de impunere fiscală aplicabil numai în privinţa anumitor venituri şi anume pentru veniturile obţinute din pensii şi/sau indemnizaţii pentru limită de vârstă primite în baza unor legi/statute speciale".

"Legea instituie o taxă pe venitul din pensiile reglementate de legile speciale care este diferită de impozitul pe venit şi se cumulează cu acesta din urmă, ceea ce înseamnă că acestei categorii de venituri, care fac obiectul taxării conform legii criticate, li se aplică atât impozitul pe veniturile din pensii, cât şi taxa nou instituită. Rezultă, astfel, că pensiile vizate de lege sunt supuse unei duble impuneri, contrar principiului nediscriminării şi principiului aşezării juste şi echitabile a sarcinii fiscale", precizează ICCJ.

Potrivit Instanţei supreme, noua "taxă" nu doar că este discriminatorie şi reprezintă un impozit pe venit "deghizat", dar se calculează practic asupra venitului net din pensii, după deducerea din pensia brută a impozitului pe venit, ceea ce ar duce, de la un anumit nivel, la un procentaj de fiscalizare calculat la pensia brută de 95%.

"În aceste condiţii, prin cuantumul ridicat, măsura instituirii taxei reprezintă o adevărată confiscare şi este de natură a afecta însăşi substanţa dreptului. Opţiunea promovată prin legea în discuţie reprezintă un subterfugiu prin care se aduce atingere chiar substanţei dreptului la pensie", se afirmă în sesizare.

ICCJ mai arată că, prin raportare la cuantumul de 7.000 de lei al sumei nesupuse taxei criticate, impunerea taxei vizează o categorie restrânsă de contribuabili care obţine venituri din pensii şi indemnizaţii pentru limită de vârstă în condiţiile legilor speciale.

Instanţa supremă mai acuză încălcarea principiului clarităţii, previzibilităţii şi predictibilităţii legii, a principiului independenţei judecătorilor, precum şi încălcarea principiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO.

Un alt argument este acela că legea sesizată a fost supusă întâi dezbaterii şi adoptării Senatului, Camera Deputaţilor fiind for decizional, ceea ce contravine normelor constituţionale care stabilesc o altă procedură în privinţa reglementărilor referitoare la statutul judecătorilor şi al procurorilor, scrie Știripesurse.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
CCR ukl sau KKraul trebuie asanat prin confiscarea averilor si deportare in Siberia !Hai Zagreane putin si la munca tuva ngura de hoti !
0
1
asta este o vrajeala USRista ca pensiile militarilor saraceste tara. Supraimpozitarea marilor averi, taxarea la cifra de afaceri a hotilor de la multinationale si puscarie de 20 de ani la evazionisti!!! Sa vedeti atunci bani in buget!!! AUR va fi in 4 ani primul partid al tarii!!!
5
0
Trebuiesc judecatorii impozitati, pt ca dau dovada de sictir cand judeca drepturile cuvenite militarilor. Nici macar nu citesc dosarele si dau copy paste . Grefierele sunt cele care motiveaza hotararile. Daca intrebi judecatorul, nici nu stie la ce se refera dosaru..
7
0
Chestiunea pensiilor speciale este tinuta pe tapet de politicienii tuturor partidelor pentru a pastra atentia populatiei departe de matrapazlacurile clasei politice. Va garantez ca pensiile speciale sunt doar un mic procent din suma ce se cheltuie pe salariile uriase ale parlamentarilor, guvernantilor, angajatilor numerosi ai sutelor de agentii de stat, consiliilor judetene, primariilor, politicienilor din diverse consilii de administratie, subventiile date din banul public la partide etc. etc.
8
0
Proteste in toata tara pentru anularea pensiilor speciale. De ce sa-i platesc eu o pensie la care ei nu au contribuit cu nimic?
3
4
Va certati ca prostii, ba ca CCR reprezinta PSD, ba ca legea a fost propusa de PNL. Va roade grija de culoarea lor politica. Doar prosti sa fie sa declare constitutionala o lege care le taie pensia imensa pe care o vor avea. Indiferent ce partid ar reprezenta nu vor accepta nicio masura de diminuare a veniturilor lor. Asa ca in loc sa va certati pe culoarea lor politica focusati-va pe ineteresul lor comun de gasca de imbuibati care in opinia mea ar trebui desfiintata
1
5
primordial pt noul parlament, este schimbarea membrilor ccr si a avocatului psd, pompos numit al poporului! facuta o noua lege a pensiilor, NUMAI pe sistem contrbuitiv, nimic in plus , nimic special!
3
4
legea pensiilor speciale a fost initiata in parlament de catalin predoiu cel propus sa fie ministrul justitiei de pnl cand era la USL si nu uita ca rares bogdan s-a laudat ca le elimina in 2 saptamani dupa ce prosti ca tine il vor fi votat, asteptam in continuare sa le elimine sau doar a aburit prostimea!!!
5
3
pui lupul sa pazeasca oile ,numai in romania se intampla treaba asta...bleeeeahhhh
6
3
pensiilemspeciale sint Neconstitutionale.Taiati ba pensiile speciale!!!!! dati afara securistii din ccr! e treaba are constitutia cu banii????
7
3
in toate bisericile din Romania,blestemele sa cada pe acesti indivizi,creatori de saracie si dispret fata de semeni,...e timpul ca biserica sa fie alaturi si de napastuiti si saraci,unde se pare ca justitia divina nu mai ajunge,...e timpul ca blestemul popilor venit din biserici sa dea frisoane hotilor cu gulere albe
5
4
Sa fii bou sa-ti reduci venitul singur.De la anul vrem sa ne bagam spor de pix ca-i ascutit si daca Doamne fereste ne-ntepam!Asa ca va trebui sa aplicati la 2-3 joburi pentru a ne pastra comfortul binemeritat .Doar noi si Zeii.....
8
2
Si judecatorii CCR sunt aserviti psd-ului, pana nu-si termina astia mandatele asa o sa ramana
8
6
criminali ordinari, in iad sa ardeti cu pensii speciale cu tot- copii care nu au ce manca, mor de foame si voi nenorocitilor ordinari-RUSINE- CCR DESFIINTATA, MEMBRI ACTUALI LA PUSCARIE PE VIATA
14
5
ccr aka hotii si incompetentii au decis cica... pt ei! cine i opreste pe astia bai!!!
18
5
astea sint recompensele pe care le-a dat psd ca sa-i fidelizeze si i-a fidelizat A se vedea deciziile pe care le-au dat Toate pt interesele psd Dai -ai !
17
9
Sa va taiati voi pensiile de banditi nemuncite???
17
5
Este imperios necesar sa se introduca impozitarea progresiva,altfel vom ramane cu pensii ale magistratiilor de 30000-40000 de lei in continuare.
13
10
..la ce va asteptati???ASTA-I ROMANIA...
15
5
Si cei din ICCJ nu au pensii speciale? doar nu-si taiau si ei craca de sub picioare....Tara lui Papura Voda....f multi oameni mor de foame, si astia cu pensiile lor, isi acopera fundurile grase.Schimbati legea de la A la Z, si lasati pensiile speciale, ca nu se justifica!Cresteti salariul minim, ca sunt peste 80 % din populatia Romaniei care din acest salariu minuscul, traieste.
23
5

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108