Clădirile din campusul Universității Ovidius vor fi REABILITATE!
Clădirile din campusul Universității Ovidius vor fi REABILITATE!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestUniversitatea Ovidius a primit aviz urbanistic pentru noi reabilitări. Se pare că ar fi vorba despre mansardarea corpului care adăpostește facultățile cu profil medical, dar și despre finalizarea lucrărilor de reaabilitare ale corpului C, tot din Campus. În vreme ce nu se cunosc încă sumele sau termenii de execuție, Valentin Vanghelescu, de la biroul de presă – Departamentul de Imagine și Comunicare , Universitatea „Ovidius” din Constanța, a declarat, pentru Replica, că aceste reabilitări au loc prin Programul Operațional Regional 2014-2020.
Programul Operațional Regional - POR
Data aprobării de catre Comisia Europeana: 23.06.2015
Finanțator: Uniunea Europeană (FEDR) şi Guvernul României
Alocare financiară: 8,25 mld. Euro
Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 este succesorul Programului Operațional Regional 2007-2020 și unul dintre programele prin care România va putea accesa fondurile europene structurale și de investiții provenite din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), în perioada 2014-2020.
POR 2014–2020 își propune creșterea competitivității economice și îmbunătăţirea condițiilor de viață ale comunităților locale și regionale prin sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri, a condițiilor infrastructurale și a serviciilor, care să asigure o dezvoltare sustenabilă a regiunilor, capabile să gestioneze în mod eficient resursele, să valorifice potențialul lor de inovare și de asimilare a progresului tehnologic.
Printre obiectivele specifice ale acestui program se numără și: creșterea calității infrastructurii educaționale relevante pentru piața forței de muncă, impulsionarea dezvoltării locale prin conservarea, protejarea și valorificarea patrimoniului cultural și a identității culturale, creșterea gradului de participare la nivelul educaţiei timpurii şi învăţământului obligatoriu în special pentru copii cu risc crescut de părăsire timpurie a sistemului, creșterea gradului de participare la învăţământul profesional şi tehnic şi învăţare pe tot parcursul vieţii și creșterea relevanței învățământului terțiar universitar în relație cu piața forței de muncă.
Alina MATEI
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News