Colegiul Național de Arte „Regina Maria’’ a aniversat 100 de ani de la încoronarea Reginei Maria

Mi-a fost profesor in scoala generala (clasele 5-8) in perioada 1988-1992, la Liceul de Arta. Dupa cum stiti, i se zicea "Țapu", din cauza barbii sale. Era un tip bine facut, musculos, cu niste antebrate gen Popeye. Il tin minte perfect cum statea sprijinit cu ambele maini pe banca mea, cu manecile suflecate pana la cot, si ne vorbea. I se numarau venele si fibrele. Ii placea sa-si arate forta. Avea un obicei mai putin agreat de elevi: sa le atribuie porecle. Pentru unii nu era o tragedie, altii erau afectati. Dar, una peste alta, nu era cineva care sa-i poarte pica din acest motiv. Era un profesor indragit si din cauza ca, contrar aspectului sau fizic dur, avea o fire buna si intelegatoare. Nu era un tiran, in fata caruia sa tremuri, caruia trebuia sa-i spui lectia mot a mot (cum comentau unii pe diverse site-uri ca ar fi fost profesorul de fizica Laurentiu Buttuceanu, de la Liceul Ovidius). Stia sa dea si note mari, daca le meritai. Fugeam cand auzeam: "vine Țapu". Dar nu de frica lui, mai mult de placerea de a ne ascunde, de a fi mici "infractori" care fug din calea "legii". Daca eram prinsi de el, primeam o palma la fund sau ne tragea putin de par, fara a provoca durere. A avut totusi si un episod cand si-a iesit din fire si l-a tras pe unul (nu mai stiu cine era si ce facuse, posibil sa fi fost George Cazan, oaia neagra a scolii din perioada respectiva) tare de tot de perciuni si, la final, i-a dat o palma zdravana peste fata sau ceafa (era foarte rosu la fata ulterior). Nu i-a fost aprobat comportamentul de nimeni, dar nici "victima" sa nu era usa de biserica, asa incat s-a trecut peste. Fiind director adjunct, avea multe atributiuni pe cap suplimentare fata de un profesor obisnuit. Umbla vorba ca, de fapt, el este conducatorul real al scolii, nu directorul plin. Astfel incat, uneori, avand fizica in orar drept ultima ora din zi, era o mana cereasca sa-l vedem venind in fata clasei si zicand: "Mai aveti alta ora dupa asta?". La raspunsul nostru negativ, urma: "Bine, haideti acasa, dar in liniste!". Fata de femei era un tip curtenitor. Orice elev ar fi sesizat, fara efort, ca ii era simpatica profesoara de Franceza (cred ca o chema Iancu, avea o fata in acelasi an de studiu ca si noi). Cand se intalneau pe hol sau la noi in clasa, se inmuia si era tot un zambet. Au fost cateva faze pe care le-am vazut in acest sens. Ba chiar stiu ca se mai oferea sa o duca cu masina lui uneori. Avea o Skoda mica, galbuie, dintr-aceea careia i se deschide capota la motor pe o laterala. Intr-un an din perioada mea (1988-1992), la un meci de baschet jucat cu alti profesori (obisnuiau sa joace destul de des), l-a izbit si trantit tare pe profesorul Emanoil Grama (de matematica), care a avut cateva coaste fisurate sau chiar rupte, stand in concediu medical o perioada de timp. Ar mai fi multe de scris despre el. Si de bune, si de rele. Per ansamblu, era un tip simpatic. Pacat ca s-a dus! Prin plecarea lui (ca si a altor oameni de valoare ca si el), realizam cat de repede trece timpul si cat de efemeri suntem!...

Un gand plin de recunostinta si respect pentru domnul Victor Radulescu. Un tip dur, dar simpatic si jovial. Implicat in problemele elevilor si apreciat de catre acestia. A fost director adjunct al Liceului de Arta timp de multi ani.