REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
14.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Constanţa ar putea avea doi subprefecţi: pesedistul Volcinschi aşteaptă numirea

Constanţa ar putea avea doi subprefecţi: pesedistul Volcinschi aşteaptă numirea

Replica API 15 mai 2012 | 00:00 140

Prefectura Constanţa va avea încă un subprefect. Miercuri va avea loc învestirea în funcţie a lui Radu Volcinschi, au declarat, pentru "Replica", surse din conducerea PSD Constanţa. Menţionăm că Radu Volcinschi (membru PSD) este şef al Direcţiei Generale de Administraţie Publică şi Juridică din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa. În prezent, Prefectura judeţului Constanţa este condusă de proaspăt instalatul pe funcţie Bogdan Huţucă, de la Finanţe, iar un post de subprefect este ocupat de Aidun Curt-Mola. Huţucă preciza că este "atributul premierului" să facă desemnări pe funcţia pe care el o ocupă în prezent, însă, prin atitudinea şi declaraţiile lor, liberalii au dat de înţeles că îşi "asumă" avansarea şefului de la Finanţe. Aidun Curt-Mola este reprezentantul UDTTMR şi, spun anumite surse social-democrate, el ar urma să fie păstrat pe funcţie, urmând să fie reînfiinţat cel de-al doilea post de subprefect, pentru Radu Volcinschi. Amintim că fostul guvern Emil Boc a adoptat, în 2010, o decizie prin care jumătate din posturile de subprefecţi au fost desfiinţate. Rămâne de văzut dacă într-adevăr Guvernul Victor Ponta va reveni, cel puţin la Constanţa, la varianta celor două posturi de subprefecţi. În caz contrar, Aidun Curt-Mola ar urma să fie mutat pe o altă funcţie.

Alexandra VASILE, Alexandra ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108