REPLICA ONLINE CONSTANTA

22.4° Constanța Mar., 21 Mai 2024
Anul XX Nr. 6736
22.4° Constanța Marți, 21 Mai 2024 Anul XX Nr. 6736
 

Copilul vândut de familie pe 9.000 de lei, în Germania, a revenit în ţară

Copilul vândut de familie pe 9.000 de lei, în Germania, a revenit în ţară

A.F. 30 aprilie 2024 | 20:38 607

Băieţelul de şase din Gorj, care ar fi fost vândut pentru câteva sute de lei unui cetăţean german, a ajuns la asistentul maternal din Gorj unde, de câteva zile, se află sora sa mai mare. Pe drumul dinspre Germania a fost vesel, comunicativ, dar cel mai mult s-a bucurat când a văzut, pentru prima dată după multe săptămâni, un chip familiar: pe sora sa. El a fost însoţit de psihologul din cadrul DGASPC Gorj care s-a ocupat încă de la început de acest caz. Specialiştii care l-au văzut spun că micuţul are traume legate de înstrăinare, de drum, de faptul că a fost despărţit de fraţi, dar că, primind ajutor, poate trece peste ele.

Copilul vandut de familie pe 9.000 de lei, in Germania, a revenit in tara

Delegaţia formată din reprezentanţi ai autorităţilor române care l-a adus pe micuţul de şase ani care ar fi fost vândut de familie unui bărbat din Germania a ajuns acasă, în Gorj, marţi dimineaţă, când se iveau zorii.

Pe drum, copilul i-a impresionat pe membrii delegaţiei

Pe drum, copilul i-a impresionat pe membrii delegaţiei care au mers să-l preia, de undeva din regiunea Bavaria: a fost vesel, comunicativ, vioi, plin de energie. Era printre ai lui, oameni care vorbeau, în sfârşit, limba pe care el o înţelege. A fost despărţit câteva luni de tot ceea ce însemna pentru el „acasă”.

Cel mai mult s-a bucurat când şi-a văzut sora. „Atunci a fost cel mai fericit”, au descris momentul cei care au asistat la scena revederii. De altfel, a rămas alături de ea, în casa unei asistente maternale profesioniste, la care fetiţa de opt ani se află din ziua în care autorităţile române au aflat despre acest caz.

Are traume, da, au dezvăluit, pentru news.ro, reprezentanţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj. Dar le poate depăşi, cu ajutor profesionist. De altfel, micuţul a intrat deja într-un program de consiliere psihologică.

În urma acestui caz, rămân multe necunoscute. Pe unele dintre ele ancheta procurorilor de la Direcţia de Investigare a Criminalităţii Organizate a început să le scoată la lumină. Prima certitudine, exprimată public de ministrul familiei, Natalia Intoteo, este că micuţul a fost scos din ţară cu acordul familiei sale.

A ajuns în Germania „în circumstanţe neclare” alături de un cetăţean străin, scria Intotero pe reţelele de socializare
Surse locale au declarat că ar fi fost vândut pentru o câteva sute de lei, undeva mai puţin 500, de către tatăl alcoolic şi mama care pare bolnavă psihic.

A ajuns în Germania, unde a stat câteva luni, iar un bărbat a încercat să îl înscrie la o grădiniţă. Cei de la unitatea de învăţământ au întrebat despre părinţi, despre actele copilului, de ce nu vorbeşte germana... Atunci au intrat pe fir autorităţile din oraşul Regensburg, Bavaria.

A fost preluat imediat în sistemul de protecţie socială din Germania, cumva similar cu cel din România, când vine vorba despre protecţia copilului. A fost dus la un asistent, unde a stat până l-au preluat autorităţile române, luni.

Care urma să fie soarta micuţului? Nu se ştie. Consulatul General al României la Munchen, care a colaborat cu autorităţile din ţară în acest caz, scrie negru pe alb: „Copilul a fost „scos din ţară în circumstanţe şi scopuri neclare” şi da, s-a aflat într-un „mediu de risc”.

Va rămâne alături de sora lui, în sistemul de protecţie al Statului. Cât timp? Nimeni nu ştie, un copil pe care părinţii îl dau unui străin, pentru câteva sute de lei, nu este în siguranţă în familie. Fratele mai mic al celor doi este şi el tot la un asistent maternal. Acasă nu era în siguranţă.

„Măsura de protecţie în cazul minorului aflat în pericol rămâne atât timp cât este nevoie”, explică Minodora Sucea, de la DGASPC Gorj.

Între timp, ancheta DIICOT este în derulare, iar procurorii sunt aşteptaţi să facă lumină asupra acestui caz, citează stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Bravo îngerașule, ma bucur pentru tine. Sunt convinsa ca vei avea un comportament adecvat iar trauma prin care ai trecut de va ajuta sa devii un alt om.
1
1
Atunci cand copilul era in Romania si traia într-o familie amărâtă nu s-a gasit nici o autoritate sa se intereseze de viata lui . In Germania a plecat o delegatie sa aduca copilul acasa. Decat sa se cheltuie banii cu acesti birocrati mai bine ajutau familia să-și creasca copii in mod decent. De ce era necesara aceasta delegatie .Ce aduceau un fugar,un delicvent.Nu ,aduceau un copilaș amarat, care dacă avea norocul sa ramana in Germania il astepta o viață decentă,un viitor singur.
4
0
din rromanika ? Sistemul pppwlii !!!
2
0

REPLICA

LOTO

6/49
392234462419
5/49
22315123624
joker
61933284515