REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.4° Constanța Dum., 19 Mai 2024
Anul XX Nr. 6734
15.4° Constanța Duminică, 19 Mai 2024 Anul XX Nr. 6734
 

Corina MARTIN: TURISMUL a fost întotdeauna CENUŞĂREASA ECONOMIEI

Corina MARTIN: TURISMUL a fost întotdeauna CENUŞĂREASA ECONOMIEI

Replica API 18 februarie 2021 | 00:51 2153

După 15 ani la conducerea celor mai mari organizații din turism, precum Asociația Litoral Delta Dunării sau Federația de Promovare Turistică, Corina Martin, una dintre cele mai înfocate voci ale industriei HORECA, a vorbit în cadrul unui interviu acordat ziarului Replica despre perioada critică prin care trecere industria turismului românesc, dar şi despre cea mai nouă asociaţie înfiinţată la malul Mării Negre, şi anume Asociaţia Patronală RESTO Constanţa.

“Industria HORECA suportă pierderi uriaşe”

După mai bine de un an de la declanşarea pandemiei de coronavirus, industria turismului românesc este la pământ. Corina Martin, una dintre cele mai înfocate voci ale industriei HORECA, a vorbit în cadrul unui interviu acordat ziarului Replica despre promisiunile făcute de guvernanţi angajaţilor din această industrie, dar şi despre speranţele operatorilor economici. “Ne aflăm la mai bine de un an de la declanşarea pandemiei. Toată aşteptarea materializării promisiunilor pe care le-au făcut guvernanţii a dus la o situaţie extrem de grea care apasă pe umerii operatorilor din turism. Industria HORECA este cea mai lovită în această pandemie. Faptul că avem restricţii pe care nu le înţelegem şi care nici nu pot fi aplicate în locaţiile de alimentaţie publică, faptul că avem parte de o lipsă de dialog din partea autorităţilor statului, faptul că industria HORECA suportă pierderi uriaşe fără ca Guvernul să vină cu măsuri de sprijin, toate acestea ne-au făcut să ne reunim cu o serie de operatori din zona de alimentaţie publică. Am ajuns să stabilim constituirea, în premieră la Constanţa, a unei organizaţii care reuneşte toate restaurantele, cafenelele, barurile, beach-barurile, cluburile şi saloanele de evenimente”, a precizat Corina Martin. Potrivit acesteia, toate cele menţionate mai sus sunt verigile cele mai afectate de pandemie.

RESTO reuneşte peste 70 de operatori din alimentaţia publică

Asociaţia Patronală RESTO Constanţa reuneşte peste 70 de operatori din alimentaţia publică. “Restaurantele, cafenelele, barurile au fost restricţionate foarte mult timp. În Constanţa, nimeni nu a reprezentat această industrie. Este şi motivul pentru care am găsit de cuviinţă constituirea acestei organizaţii. RESTO reuneşte peste 70 de operatori din alimentaţia publică. Marţi am ieşit cu prima noastră acţiune de protest. Sperăm să atragem atenţia autorităţilor. Începând de acum, există o voce fermă peste care nu se va mai putea trece. Vorbim de o organizaţie care îi va reprezenta pe membrii săi în dialogul cu autorităţile. Oamenii îşi doresc să-şi facă auzită vocea. Vom lupta pentru drepturile industriei locale HORECA, vom promova activitatea membrilor, vom organiza campanii. Este o perioadă grea, iar statul nu ne ajută”, a declarat Corina Martin. Conform spuselor acesteia, Asociaţia Patronală RESTO va fi un partener ferm de dialog.

“Operatorii din alimentaţia publică sunt supuşi unor abuzuri”

Tot în cadrul interviului, Corina Martin a precizat că operatorii din industria alimentaţiei publice sunt supuşi unor abuzuri din partea autorităţilor. “Operatorii sunt supuşi unor acţiuni de control în repetate rânduri, de-a lungul unei zile. Ba Poliţia Locală, ba ISU, ba DSP. Constanţa, din punct de vedere al turismului, este cel mai controlat oraş. Am investit din buzunarul propriu pentru promovare, pentru a atrage turiştii. Cu toate că Guvernul a promis sprijin şi suport pentru HORECA, ajutorul anunţat întârzie să apară. Bani nu, sprijin nu, dialog nu. Suntem într-o industrie lovită şi toate acestea ne-au făcut să protestăm. În acest moment nu mai putem fi ignoraţi”, a explicat Corina Martin. Acţiunile de protest vor continua, dacă va fi necesar, a mai transmis aceasta.

Tăierea voucherelor de vacanţă îngroapă industria turismului

Corina Martin a vorbit şi despre decizia guvernului de a nu mai oferi vouchere de vacanţă românilor. “Ne-a luat patru ani să reuşim introducerea voucherelor de vacanţă. Această veste ne deranjează pentru că tichetele erau un mod de supravieţuire. În ultimii 3 ani, bugetarii şi-au cheltuit tichetele în vacanţele din România, lucru ce i-a ajutat atât pe hotelieri, cât şi pe administratorii de obiective turistice și pe cei de agenții de turism. După un an de pierderi, această decizie îngroapă industria turismului. Sugerăm ca această măsură să fie reconsiderată. Nu încetăm să luptăm pentru revenirea la voucherele de vacanţă”, a precizat Corina Martin. Aceasta le-a transmis constănţenilor că rămân valabile tichetele de vacanţă emise în 2019-2020. Acestea sunt prelungite până la 31 decembrie 2021.

Anul 2021 va fi un an greu pentru turism

După cum este bine cunoscut, litoralul românesc este dependent de sezonul estival. Corina Martin a precizat pentru Replica faptul că “dacă şi în acest an vor fi restricţii, iar sezonul nu va putea începe de la 1 mai, turismul va fi compromis. Vrem să atragem atenţia asupra faptului că trebuie reduse taxele şi impozitele. Turismul a fost întotdeauna Cenuşăreasa economiei naţionale”, a declarat Corina Martin. Aceasta i-a sfătuit pe toţi cei care doresc să plece într-o vacanţă în perioada următoare să se îndrepte către agenţiile de turism pentru că au contracte care le apără drepturile, au garanţia celui mai mic preţ şi, în cazul unor eventuale probleme, îşi pot recupera banii cu uşurinţă. “Mai întâi vacanţe în România, apoi în lumea largă”, a mai transmis Corina Martin.

VIDEO

Diana MAXIMIUC

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
242243261637
5/49
301227152521
joker
18419468