REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.7° Constanța Lun., 29 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6714
12.7° Constanța Luni, 29 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6714
 

Decontarea fertilizării in vitro, extinsă la nivel naţional

Decontarea fertilizării in vitro, extinsă la nivel naţional

Replica API 11 februarie 2022 | 09:30 749

Gabriela Firea a anunțat, miercuri, că proiectul pe care l-a implementat în București, pe vremea când era primar, privind decontarea fertilizării in vitro (FIV), va fi extins la nivel naţional.

Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse a transmis că a avut deja o discuţie cu ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, în acest sens.

„M-am întâlnit iar cu dl prof. dr. Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, pentru a urgenta împreunā proiectele comune în domeniul sănătății și pentru creșterea natalității, pe care Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse le realizeazā împreună cu Ministerul Sănătății.

Sprijinirea persoanelor care își doresc să aibă un copil, dar nu pot din motive medicale este un pas important. Mă bucur să văd că un proiect de succes pe care l-am avut în mandatul de primar general a stârnit interesul celor care nu l-au susținut deloc la început. Proiectul aplicat în București îl extindem acum la nivel național”, a declarat Gabriela Firea.

Cine se poate înscrie în program

În program se vor putea înscrie femei cu vârsta între 20 şi 45 de ani, iar cuplurile pot aplica fie că sunt căsătorite sau nu. Se pot înscrie pentru decontarea FIV şi femei singure, iar suma maximă decontată va fi de 4.500 de euro.

„Aceasta include atât tratamentele necesare înainte și după FIV, plus toate analizele de care este nevoie în perioada respectivā de monitorizare”, a precizat ministrul Familiei Gabriela Firea.

Potrivit acestuia, pacientele și partenerii lor vor beneficia de zile libere atât în ziua de recoltare, cât şi pentru embrio-transfer, iar decontările vor fi în funcție de procedurile recomandate de medicul specialist.

Firea, atac la Nicușor Dan

Gabriela Firea a adăugat că FIV „O şansă pentru cuplurile infertile” este un proiect iniţiat de ea acum 4 ani şi votat de consilierii generali PSD, PNL, ALDE, PMP, singurii care s-au opus fiind consilierii USR.

Ea precizează că, în campania electorală, Nicuşor Dan a spus că nu va continua acest „proiect populist al lui Firea”. „După valul de reacţii critice din partea societăţii civile, a reformulat şi a spus, cu jumătate de gură, că va menţine proiectul. De fapt, a „menţinut” proiectul dar a alocat bani doar pentru 100 de proceduri, nu pentru cele 1.000 prevăzute. Chiar şi aşa, nici pentru cele 100 de solicitante nu a asigurat finanţarea totală. Aşadar, nu a anulat proiectul, dar l-a diminuat considerabil, prin lipsa finanţării. Dureros! În scurt timp, acest proiect important pentru cresterea natalitătii în România va fi publicat pe site-ul ministerului”, mai scrie ministrul Gabriela Firea, potrivit national.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
A inceput pomenile Firea,n-a priceput ca nu a ajutat-o la nimic pacat
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272