REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.2° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
14.2° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Decontarea transportului pentru elevi, adoptată prin angajarea răspunderii Guvernului

Decontarea transportului pentru elevi, adoptată prin angajarea răspunderii Guvernului

Replica API 12 decembrie 2019 | 03:21 271

Transportul rutier intrajudeţean va intra în sfera serviciilor publice, iar transportul elevilor, al persoanelor cu dizabilităţi, al pensionarilor şi al categoriilor de persoane defavorizate care beneficiază de facilități de transport va fi asigurat de operatorii de transport.

Guvernul României a adoptat, în şedinţa din 10 decembrie, proiectul de Lege privind abrogarea unor prevederi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul transportului de persoane.

Potrivit proiectului de lege, operatorii de transport care dețin în prezent licențe au obligaţia, sub sancțiunea retragerii licenței, să asigure transportul elevilor și al celorlalte categorii de persoane care beneficiază de facilități de transport.

Totodată, proiectul prevede că, până la sfârșitul anului 2020, în scopul asigurării transportului rutier la nivel judeţean, consiliile județene au obligația să organizeze licitaţiile pentru licenţierea transportatorilor ca operatori de servicii publice.

În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a acestui act normativ, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei și Ministerul Educaţiei şi Cercetării vor elabora un Ordin comun de adoptare a normelor metodologice de aplicare a legii.

Proiectul de lege face parte din pachetul legislativ asupra căruia Executivul își va angaja răspunderea în Parlament.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108