REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.2° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
14.2° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Deficitul de cont curent a crescut cu 1,12%, în primele 11 luni din 2020

Deficitul de cont curent a crescut cu 1,12%, în primele 11 luni din 2020

Replica API 14 ianuarie 2021 | 00:00 912

Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 9,763 miliarde de euro, în primele 11 luni din 2020, în creştere cu 1,12% comparativ cu cel din perioada similară din 2019, de 9,655 miliarde de euro, potrivit unui comunicat al Băncii Naţionale a României (BNR), scrie Agerpres.

În structura acestuia, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 1,096 miliarde de euro, balanţa serviciilor a înregistrat un excedent mai mare cu 815 milioane euro, balanţa veniturilor primare şi-a mărit deficitul cu 333 milioane euro, iar balanţa veniturilor secundare a înregistrat un excedent mai mare cu 506 milioane euro.

Conform BNR, în perioada ianuarie - noiembrie 2020, datoria externă totală a crescut cu 10,187 miliarde de euro. În structură: datoria externă pe termen lung a însumat 85,794 miliarde de euro la 30 noiembrie 2020 (71,5% din totalul datoriei externe), în creştere cu 15,4% faţă de 31 decembrie 2019; datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 30 noiembrie 2020 nivelul de 34,176 miliarde de euro (28,5% din totalul datoriei externe), în scădere cu 3,6% faţă de 31 decembrie 2019.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 19,0% în perioada ianuarie - noiembrie 2020, comparativ cu 19,3% în anul 2019. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 30 noiembrie 2020 a fost de 5,2 luni, în comparaţie cu 4,5 luni la 31 decembrie 2019.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 30 noiembrie 2020 a fost de 74,0%, comparativ cu 68,8% la 31 decembrie 2019.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108