REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Lun., 6 Mai 2024
Anul XX Nr. 6721
12.4° Constanța Luni, 6 Mai 2024 Anul XX Nr. 6721
 

Dezastru în Israel: Număr uriaș de infectați, în ciuda vaccinării masive

Dezastru în Israel: Număr uriaș de infectați, în ciuda vaccinării masive

Replica API 8 iulie 2021 | 20:12 1966

Israelul a înregistrat marţi peste 500 de contagieri cu noul coronavirus, un număr record din luna martie, după identificarea unei scăderi a eficacităţii vaccinurilor pentru prevenirea îmbolnăvirilor, deşi vaccinarea a evitat 93% din cazurile grave, relatează EFE.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, eficacitatea vaccinurilor pentru a evita contagierile, cu simptome sau asimptomatice, a scăzut cu până la 64% din iunie fiind atribuită variantei Delta a coronavirusului, deşi continuă să protejeze împotriva cazurilor grave şi a spitalizărilor, scrie agerpres.ro, citat de stiripesurse.ro.

Israelul a raportat marţi 501 noi cazuri, dintre care 50% în rândul şcolarilor, reprezentând o rată de contagiere de 0,7%, cu un total de 2.901 de cazuri active; în prezent 33 de persoane sunt internate cu COVID-19.

Majoritatea noilor contagieri sunt legate de varianta Delta, care a fost detectată prima dată în India. Mulţi dintre cei infectaţi sunt tineri.

Cu peste 5,1 milioane de persoane vaccinate - din peste 9 milioane de locuitori - autorităţile sanitare promovează campanii de vaccinare între adolescenţi şi încearcă să exporte restul excedentar.

Premierul israelian Naftali Bennett a ordonat accelerarea campaniei de vaccinare în ultimele săptămâni, scoţând în evidenţă termenul de valabilitate limitat al dozelor de vaccin din ţară care expiră la sfârşitul lunii iulie.

Israelul va trimite 700.000 de doze în Coreea de Sud, a anunţat guvernul israelian, în timp ce guvernul de la Seul s-a angajat să trimită la Tel Aviv acelaşi număr de doze de vaccin, dintr-un transport din septembrie-octombrie

La mijlocul lui iunie, un schimb similar cu Autoritatea Palestiniană a eşuat. Israelul dorea să schimbe în jur de 1 milion de doze de vaccin, însă după ce a livrat circa 100.000 de doze reprezentanţii palestinieni au anulat înţelegerea, pe motiv că dozele de vaccin nu întruneau criteriile stabilite în ceea ce priveşte data de expirare

Purtarea măştilor sanitare a fost reintrodusă în spaţiile interioare, iar intrarea străinilor cu vize turistice este în continuare interzisă în Israel de la începerea pandemiei în martie 2020.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
500 de cazuri de Covid nu inseamna nimic, de ce ne lamentam?
0
0
Se pare ca vaccinul mai mult raspandeste boala decat o vindeca
2
0
Apa sfintita injectata in picior de masa. Asta e anticovidul Pfizer modeRNA AZ si JJ. Nu face rau nu face nici bine. Ucide cate un om la zece mii.
6
3
un effe ct. Even tual poate pro duce boli gr ave in org
7
6

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212