REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.4° Constanța Dum., 19 Mai 2024
Anul XX Nr. 6734
15.4° Constanța Duminică, 19 Mai 2024 Anul XX Nr. 6734
 

După AVANSUL plătit pe un LAPTOP de pe OLX, a rămas și fără BANI, și cu BUZA UMFLATĂ

După AVANSUL plătit pe un LAPTOP de pe OLX, a rămas și fără BANI, și cu BUZA UMFLATĂ

Replica API 9 iulie 2021 | 00:33 1910

Marian S. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune. Acesta este acuzat că a înșelat-o pe persoana vătămată I.T. cu privire la vânzarea unui laptop marca Asus prin intermediul site-ului OLX, fiindu-i virată în cont suma de 250 lei reprezentând avansul pentru acesta. Ulterior, Marian S. nu a recunoscut că victima i-a virat avansul, şi nici nu a a mai putut fi contactat. Judecătoria Constanţa a hotărât, prin sentinţa din data de 12 martie 2021, achitarea lui Marian S. deoarece fapta săvârșită de inculpat nu este prevăzută de legea penală. Decizia nu este definitivă, victima depunând apel, care a fost înregistrat pe 7 iulie 2021.

Cum a reuşit păcăleala

Potrivit declarațiilor victimei, acesta a a vizionat site-ul ”OLX”, observând postat de către utilizatorul Marian S. un anunț de vânzare a unui laptop marca Asus în schimbul sumei de 1.450 lei. În urma discuțiilor purtate de către persoana vătămată cu proprietarul, acesta din urmă i-a solicitat un avans în cuantum de 250 lei ce urma a fi transferat în contul inculpatului. În continuare, I.T. a menționat faptul că în ziua respectivă i-a comunicat utilizatorului sus-menționat prin intermediul unui sms faptul că a efectuat plata avansului, acesta din urmă i-a replicat că îi va trimite bunul, aspect ce nu a mai avut loc și nici i-a returnat suma de bani transferată cu titlu de avans.

Victima a făcut dovada transferului avansului

Persoana vătămată a depus la dosarul cauzei extrasul său de cont prin care a făcut dovada transferului sumei de bani în contul indicat, fără ca aceștia să îi fie returnați. Din cercetările efectuate a fost identificat utilizatorul contului bancar indicat, în persoana lui Marian S., și implicit persoana care a beneficiat de suma de bani virată de către persoana vătămată.

Ce a spus instanța

Faptul că inculpatul a încasat suma de bani menționată în contul deschis la ING BANK pe numele său și nu într-un mod care să nu permită identificarea sa, nu poate conduce la concluzia că inculpatul a indus în eroare pe persoana vătămată, așa cum reține acuzarea, ci, dimpotrivă, denotă că inculpatul a acționat în condiții de transparență cu cumpărătorul. Inculpatului i se poate reține doar faptul că nu și-a respectat obligația asumată, de predare a bunului ce a făcut obiectul înțelegerii cu persoana vătămată, iar această nerespectare, prin ea însăși, nu realizează condițiile de tipicitate ale infracțiunii de înșelăciune. Astfel, instanța a hotărât achitarea lui Marian S. întrucât fapta săvârșită de inculpat nu este prevăzută de legea penală.

Decizia nu este definitvă, apelul fiind depus pe 7 iulie 2021.

Virgil STOIAN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Rusineee justitiei constantene.
3
0
trebuia sa o zica p-aia, la sentinta s-a luat in considerare faptul ca paratul munceste legal si e familist.
6
0
Cum kkt sa nu fie inselaciune?! Judecatorii astia sigur au luat spaga!
19
2
Ba dar astia din Instanta sunt dobitoci? Cum dracu judeca ma aia pe acolo?
19
2
daca victima era un judecator,desi astia primec totul gratis,spaga,ar mai fi zis ca era de buna credinta???Uite cine ia pensii speciale,si,mai ales,de ce!
23
1

REPLICA

LOTO

6/49
242243261637
5/49
301227152521
joker
18419468