Elevii care împlinesc 18 ani, scoşi din sistemul de sănătate! Care sunt paşii de urmat
Elevii care împlinesc 18 ani, scoşi din sistemul de sănătate! Care sunt paşii de urmat
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestCardul de sănătate, motiv de controverse
Cardul de sănătate, motiv de controverse
sursa foto: click.ro
Cardul de sănătate continuă să provoace controverse! Elev de 18 ani, obligat de stat să-şi cumpere tratamentul pentru amigdalită acută, deşi beneficia de tratament compensat! I s-a întâmplat lui A.C., din Constanţa. Dintr-un proiect de interes naţional care ar fi trebuit să aibă ca scop principal eficientizarea fondurilor utilizate în sistemul de asigurări sociale de sănătate s-a ajuns la revoltă din partea asiguraţilor, dar şi a medicilor. La fel, lipsa unei campanii coerente de îndrumare, pune în dificultate cetăţenii!
Pot beneficia de card european de asigurat toţi cetăţenii care au calitatea de asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate sunt înscrişi la un medic de familie şi fac dovada achitării la zi a contribuţiei. Din categoria persoanelor care beneficiază de asigurare, fără plata contribuţiei sunt şi tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 ani şi 26 de ani, dacă sunt elevi sau studenţi. Prevedere cunoscută şi de A.C. din Constanţa, care a mers la medicul de familie pentru o consultaţie, în urma căreia a fost diagnosticat cu amigdalită acută.
Teoretic, ar fi trebuit să primească tratamentul compensat. Practic, nu este posibil. De ce? Din cauza sistemului mult prea... „eficient“ şi din cale-afară de... „zelos”! A fost scos din baza de data a asiguraţlor, doar pentru că a împlinit 18 ani. Însă, A.C. este elev şi ar fi trebuit să beneficieze, în continuare, de cardul de sănătate. „M-am simţit rău, am fost la doctorul de familie, m-a consultat şi mi-a pus diagnosticul. Mi-a dat reţetă. Bun! Numai că nu am putut să-mi iau reţeta compensată, deoarece nu mai apar în sistem. Am fost scos pentru că am împlinit 18 ani. Dar eu sunt în continuare elev!“, s-a plâns adolescentul.
Alţi colegi de-ai lui, spune A.C., care au împlinit 18 ani, nu numai că nu au fost scoşi din sistem, dar le-a venit şi cardul acasă. „Sunt unii copii de vârstă mea care n-au păţit acest lucru, le-au venit cardurile acasă, prin poştă, dar, totodată, sunt alţii care s-au confruntat cu aceeaşi problemă“, a mai precizat A.C. Potrivit legii, el trebuie să meargă la liceu pentru a solicita eliberarea unei adeverinţe, iar cu aceasta să meargă la CJAS Constanţa pentru a fi introdus în sistem.
Reprezentanţii CJAS Constanţa au explicat, cu privire la această situaţie, că: „Ar trebui ca noi să fim informaţi. N-avem de unde să ştim că un adult, de acum, frecventează cursurile unui învăţământ de zi. Trebuie să aducă o adeverinţă din care să rezulte că este elev. După ce va aduce adeverinţa, imediat va avea calitatea de asigurat. Aşa va proceda an de an, dacă va merge la facultate. Studenţii sunt asiguraţi fără contribuţii atâta timp cât nu înregistrează venituri“, a declarat Aura Rădoi, purtătorul de cuvânt al CJAS Constanţa.
Mirela Sorina PASCAL
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News