Eliza Samara nu se mulţumeşte cu locul 14 mondial: "Mai am încă mult de muncit"

"Am fost în Republica Dominicană. Toţi mă întrebau cum este. N-am ştiut să le răspund, am meciuri de la 9 dimineaţa la 21 seara"

Constănţeanca Eliza Samara, în vârstă de 24 de ani, este cotată la momentul actual drept cea mai bună jucătoare de tenis de masă din Europa şi deţine locul 14 mondial. Cu toate acestea a rămas la fel de modestă şi consideră că mai are mult de muncit. E convinsă că poate mai mult şi munceşte cel puţin şase ore pe zi pentru a-şi îndeplini visul. Cu toate că este legitimată la Fenerbahce Istanbul, se antrenează tot cu vechii profesori ai Liceului cu Program Sportiv "Nicolae Rotaru" din Constanţa, pe care îi consideră o a doua familie. Ca oricărei fete de vârsta ei, îi place să facă shopping şi să iasă în oraş, dar programul strict, cu două antrenamente pe zi, nu-i permite acest lucru prea des. Nu se plânge, cu toate că a suferit şi un accident la începutul anului, când i s-a blocat spatele. E conştientă de riscurile la care se supune un sportiv şi consideră că sunt mult mai importante satisfacţiile, în special când urcă pe podium, reprezentând cu mândrie România.

Reporter: Faci acest sport de la nici şase ani. Ce te-a atras?

Eliza Samara: Sinceră să fiu, nu ştiam nimic despre acest sport, despre cum se joacă. Mai întâi a început fratele meu să joace, iar eu ţin minte că era ora 6 seara şi am venit cu mama ca să-l luăm. Eram mică, aveam cinci ani. Nu ştiam despre ce este vorba. Am jucat şi eu şi cu mâna stângă şi cu mâna dreaptă. Antrenorul i-a spus atunci mamei să rămân să joc, pentru că voi fi un mare talent. N-am crezut. Nici prin cap nu mi-a trecut, dar din ziua aceea am venit zilnic la sală. De plăcere veneam. Îmi plăcea foarte mult. Mai ales că şi părinţii m-au întrebat la un moment dat ce aleg între carte şi sport. Normal că la vârsta aceea de cinci ani şi jumătate, şase ani, vroiam să fac sport, nu să învăţ. Am avut norocul că mi-a plăcut şi am făcut totul cu dorinţa de a ajunge departe. Bine... încă mai am mult de muncit.

Rep.: Consideri că mai ai mult de muncit? Ai ajuns locul 14 mondial!

E.S.: Până pe locul 10 sau 9 mondial, mai am foarte mult de muncit. Diferenţa între mine şi ele este de foarte multe puncte. Vă dau un exemplu. Diferenţa între mine şi locul 16 este de două, trei puncte. Acum, după o lună, sigur voi fi clasată puţin mai jos. Va urma campionatul din Austria acum şi dacă nu joc.... vor fi altele care mă vor depăşi.

Rep.: De ce nu joci în Austria?

E.S.: Pentru că am considerat că nu sunt încă în formă să joc. La început de an mi s-a blocat spatele. Eram la Istanbul. Nu puteam să fac nimic. Mi s-au făcut injecţii ca să pot să joc. A doua zi după meci, pe care cu chiu cu vai l-am câştigat, practic nu mai puteam să fac nimic. Acum sunt încă în refacere. Nu pot să dau maximul. Vă daţi seama că marţi jucăm meciul cu Germania, un meci foarte important, după care sunt iar la Istanbul şi nu pot să mă odihnesc aşa cum ar trebui.

Rep.: S-a mai întâmplat să te accidentezi?

E.S.: Cu spatele nu s-a mai întâmplat, dar acum un an, la mondiale, am avut probleme cu genunchiul. S-au întins ligamentele. A trebuit să fac o lună pauză. Numai în pat am stat. Acum n-am avut cum să fac pauză din cauza competiţiilor. Am să mă refac... Asta este. Prin asta trec toţi sportivii. Nu mă plâng. Nu este ceva foarte grav, dar nici bine nu îmi este încât să joc foarte bine. Din acest motiv nu joc în Austria.

Rep.: În afară de sport, ce-ţi mai place să faci?

E.S.: Să dorm... Nu mă odihnesc suficient. Adică nu neapărat să dorm, dar să ştiu că, dacă mă trezesc la ora 8.00, nu am antrenament. Îmi place să merg la cumpărături, ca orice fată. Îmi place foarte mult să vizitez locuri. Sunt foarte multe lucruri pe care îmi place să le fac, dar nu îmi permit să le fac. Aş vrea să ies şi eu în oraş, să mă distrez, dar nu pot, pentru că ştiu că a doua zi trebuie să fiu în sală la ora 8.00, să mă antrenez şi este foarte greu să vii după o noapte de stat în picioare, sau de dansat, să te antrenezi a doua zi. Nu-mi permit.

Rep.: Ai vizitat multe ţări?

E.S.: Am vizitat, cum să nu... Bine, între ghilimele vizitat. Nu am timp de nimic. Vin cu avionul, mă duc la hotel, meciuri, somn, iar meciuri.... De exemplu am fost în Republica Dominicană. Toţi mă întrebau cum este. N-am ştiut să le răspund, pentru că am avut meciuri de la ora 9.00 dimineaţă până la ora 21.00 seara. Ce era să văd? Foarte rar se întâmplă să am câte o zi liberă şi atunci profit şi vizitez. Sau doar dacă pierd am mai mult timp, dar nu vreau să pierd. În Germania, în Polonia şi în Shanghai, am jucat până în ultima zi, până la ora 19.00 şi la ora 23.00 trebuia să plec la aeroport. Am ajuns la hotel, am făcut baie şi am plecat. Dar ai şi satisfacţii. Când auzi imnul cântând, sau chiar dacă eşti pe locul II... nu contează. Eşti pe podium.

Rep.: Tocmai acest lucru vroiam să te întreb. Reprezinţi întreaga Românie. Cum te simţi când te afli pe podium?

E.S.: Este un sentiment aparte, greu de descris. Mai ales când eşti pe locul I şi îţi cântă imnul...Pur şi simplu mă simt cea mai bună. Când eşti pe locul I, eşti cel mai bun. Sau chiar locul II. S-a întâmplat să câştig locul II, când m-am luptat cu locul I mondial, deci practic în sinea mea ştiam că nu am cum să câştig şi trebuie să mă mulţumesc cu locul II, că este foarte bun. Mai ai şi alte satisfacţii ca sportiv. Mergi cu avionul, deşi pe mine nu mă prea mai încântă.

Rep.: Ai o relaţie?

E.S.: Prefer să nu discut despre asta.

Rep.: Ce planuri de viitor ai?

E.S.: În primul rând îmi doresc să nu mă accidentez. Pentru viitor am o grămadă de planuri. Vreau să mă calific şi la Rio în 2016. Vreau să iau la simplu medalie, la europenele din luna octombrie , în luna mai la Paris vreau medalie împreună cu Dana şi cu domnul Filimon. Dar nu vreau să mă arunc. Vreau să fac lucrurile aşa, pas cu pas. Nu vreau să spun ce obiective am, pentru că este prea devreme. Poate mi se întâmplă ceva şi nu pot să joc...

Rep.: Cu toate că eşti legitimată la Fenerbahce Istanbul, te antrenezi tot cu profesorii din copilărie. De ce?

E.S.: Pentru că există chimia asta între noi. Mă cunosc cu ei de la cinci ani şi jumătate, de când am intrat în sala asta şi nu am cum. Domnul Filimon este antrenorul meu şi de lot şi de club şi de lot olimpic şi de tot. Practic îl consider parte din familie. Toţi cei care sunt aici sunt ca o familie pentru mine. Ţin minte când am fost mică şi eram mai mulţi şi călătoream şi cu maşina şi cu microbuzul şi cu orice mijloc de transport, antrenorii făceau orice pentru noi, să ne fie nouă mai bine. Trebuia să jucăm cu Germania şi eram la open-ul Poloniei, ţin minte, era vară şi noi mâncam în microbuz roşii cu brânză, cu salam şi cu castraveţi, iar ele râdeau de noi. Dar noi le-am bătut. Vă daţi seama că asta este diferenţa între noi şi ei. Noi nu avem bani ca să ne permitem luxul de a avea la concursuri şi maseor şi medic. Ei îşi permit la orice turneu, oricât de mic. Şi cu toate acestea noi încă suntem acolo, sus.

Rep.: Acum beneficiezi de maseor?

E.S.: Da. Acum este bine. Nu mă plâng.

Rep.: Eşti mulţumită la Fenerbahce?

E.S.: Da. Sunt mulţumită.

Rep.: Chinezoaicele sunt pe primele locuri în lume. De ce crezi că se întâmplă acest lucru? Ţine de natura lor? Au antrenori foarte buni? Care este părerea ta?

E.S.: Nu cred că este vorba despre antrenori. Practic au acest sport în sânge şi se antrenează foarte mult. Zilnic fac opt, nouă ore de antrenament. Plus că ele efectiv nu au familie. Sunt într-un centru olimpic în care am stat şi eu doi ani. Au reguli foarte stricte. Nu au voie să-şi viziteze familia. Am vorbit cu o fată de acolo, care de doi ani şi jumătate nu îşi văzuse familia. În plus, la ei sunt milioane de jucători şi numai cinci sunt în lot. Restul... nu sunt. Pe când la noi suntem doar eu cu Dodean. Dacă una se accidentează....trebuie să ai grijă pentru că nu are cine să te înlocuiască şi să mai şi câştige.

Rep.: Care este următorul concurs la care vei participa?

E.S.: Pe 29 februarie vom juca cu Germania, la Buzău , pentru calificările de la europene.

Rep.: Îţi urăm succes!

E.S.: Mulţumesc frumos.

Marieta ŞTEFAN