REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.4° Constanța Dum., 19 Mai 2024
Anul XX Nr. 6734
15.4° Constanța Duminică, 19 Mai 2024 Anul XX Nr. 6734
 

Femei premiate, dar puţină diversitate: cinci aspecte care au marcat gala Primetime Emmy 2021

Femei premiate, dar puţină diversitate: cinci aspecte care au marcat gala Primetime Emmy 2021

Replica API 21 septembrie 2021 | 00:00 622

Cea de-a 73-a ediţie a galei Primetime Emmy Awards, care a marcat duminică seară, la Los Angeles, revenirea industriei de televiziune americane la o aparentă normalitate după o ediţie 2020 complet virtuală din cauza pandemiei de coronavirus, a recompensat realizările artistice ale femeilor, dar fără să reflecte o mare diversitate în palmaresul trofeelor decernate în acest an, informează AFP, citată de Agerpres.

Dincolo de performanţa notabilă reuşită de platforma de streaming Netflix - s-a impus pentru prima dată la categoria "cel mai bun serial dramatic" (cu producţia "The Crown") şi a obţinut cele mai multe trofee, 44 (împreună cu premiile tehnice câştigate în urmă cu câteva zile la Creative Arts Emmy Awards), egalând recordul stabilit de postul TV CBS în 1974 -, prezentăm mai jos cinci aspecte importante care au marcat gala de duminică seară.

Foto: (c) Peter Nicholls/REUTERS

Femei premiate care s-au confruntat cu situaţii dificile

Actriţa şi scenarista Michaela Coel a fost recompensată pentru relatarea dureroasă a unui viol în miniseria TV "I May Destroy You", iar dansatoarea şi cântăreaţa Debbie Allen, victima rasismului în tinereţea ei, a fost premiată cu un trofeu Emmy special. Astfel, gala de duminică a recompensat poveştile unor femei care au reuşit să depăşească încercări dificile.

Foto: (c) Mario Anzuoni/REUTERS

"Dedic această poveste tuturor celor care au supravieţuit unei agresiuni sexuale", a declarat Michaela Coel, prima femeie de culoare premiată cu o statuetă Primetime Emmy pentru cel mai bun scenariu al unei miniserii TV.

Actriţa şi scriitoarea britanică, în vârstă de 31 de ani, s-a inspirat din propria poveste de viaţă pentru a crea "I May Destroy You", o producţie cu o acţiune plasată în universul barurilor şi petrecăreţilor din Londra. Acea miniserie TV, lansată în vara anului 2020 pe BBC şi HBO, o prezintă pe Arabella, o tânără scriitoare de culoare care începe să aibă succes, în încercările ei de a reveni la o viaţă normală după ce a fost victima unui viol, pe care şi-l aminteşte doar prin intermediul unor flashbackuri. Michaela Coel a filmat această producţie cu multă francheţe şi fără tabuuri mai multe scene aparent banale dar violente, care ridică o serie de întrebări despre noţiunea consimţământului.

Debbie Allen a fost recompensată cu un Governors Award, un premiu onorific pentru întreaga sa carieră, care se întinde dincolo de serialul musical "Fame" din anii 1980. "Fie ca acest moment să le ajute pe femeile din lumea întreagă, din Texas unde avortul este de acum interzis după şase săptămâni de sarcină, şi până în Afganistan, unde talibanii au revenit la putere", a declarat Debbie Allen, vizibil emoţionată.

Foto: (c) Mario Anzuoni/REUTERS

Serviciu minim adus cauzei diversităţii

Diversitatea a avut totuşi un anumit loc în timpul galei din Los Angeles: un prezentator de culoare, în persoana actorului de comedie Cedric the Entertainer, protagoniştii serialului de familie "The Neighborhood" difuzat de CBS, Debbie Allen şi Michael Coel au fost premiate, iar înotătoarea paralimpică Jessica Long a înmânat o statuetă.

Însă, în final, diversitatea a fost prea puţin prezentă în palmaresul galei. Cele 12 premii Primetime Emmy pentru cei mai buni actori şi actriţe din categoriile principale au fost atribuite exclusiv unor artişti caucazieni. Acest detaliu a alimentat încă o dată criticile recurente aduse marilor gale din industria de divertisment americană, precum Oscar şi Globurile de Aur. "EmmySoWhite" ("EmmyAtâtDeAlbe") a titrat site-ul specializat TheWrap, care a subliniat faptul că actorii şi actriţele de culoare au concurat totuşi "în aproape toate categoriile".

Niciun premiu pentru Michael K. Williams

Starul american Michael K. Williams nu a fost niciodată premiat, în pofida celor cinci nominalizări primite la Emmy Awards.

Descoperit decedat în locuinţa lui din Brooklyn, la vârsta de 54 de ani, artistul american ar fi putut fi recompensat în acest an la categoria "cel mai bun actor în rol secundar într-un serial dramatic" pentru interpretarea sa din "Lovecraft Country", o producţie HBO plasată între SF şi film horror, cu o acţiune care se desfăşoară pe fondul segregării rasiale din America anilor 1950.

"Michael era un actor strălucit de talentat şi o persoană generoasă, plecată dintre noi mult prea devreme", i-a adus un omagiu actriţa Kerry Washington. Însă, în cele din urmă, premiul i-a revenit britanicului Tobias Menzies, care l-a interpretat pe Prinţul Philip în cel de-al patrulea sezon al serialului "The Crown".

"Satuday Night Live" a câştigat din nou

"Saturday Night Live", una dintre cele mai longevive emisiuni de satiră din istoria televiziunii americane, continuă să câştige premii. Deşi este dificil să se ţină o numărătoare exactă: în funcţie de modificările operate de-a lungul anilor în programul acestor trofee, site-urile specializate au atribuit celebrei emisiuni americane între 70 şi 80 de trofee câştigate în cele 46 de sezoane ale sale.

Duminică seară, "Saturday Night Live", difuzată de NBC din 1975, a câştigat încă o dată premiul Primetime Emmy pentru cea mai bună emisiune cu scenete umoristice. Acest program-cult se afla în ultimii ani în pierdere de viteză, însă mandatul lui Donald Trump i-a oferit un nou avânt. În timpul celei mai recente campanii prezidenţiale din Statele Unite, scenetele cu Jim Carrey, în rolul lui Joe Biden, şi Alec Baldwin, în rolul lui Donald Trump, i-au amuzat copios pe telespectatorii americani.

Steaua serialului "The Handmaid's Tale" începe să pălească

În 2017, "The Handmaid's Tale" a devenit primul serial difuzat de o platformă de streaming video care a câştigat premiul Primetime Emmy la categoria "cel mai bun serial dramatic".

Însă interesul publicului pentru această adaptare televizată a romanului distopic omonim scris de Margaret Atwood, ce aduce în scenă o Americă autoritară şi opresivă faţă de femei, a început să se estompeze de-a lungul sezoanelor care au urmat.

În pofida celor 21 de nominalizări primite în acest an, "The Handmaid's Tale" nu a câştigat niciun premiu duminică seară, înregistrând un eşec fără precedent în istoria galei Primetime Emmy Awards.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
242243261637
5/49
301227152521
joker
18419468